-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljNumărul biletelor şi abonamentelor vândute la IntenCity, ţinut la secret. Promovarea, o banalitate

Numărul biletelor şi abonamentelor vândute la IntenCity, ţinut la secret. Promovarea, o banalitate

A început numărătoarea inversă pentru Festivalul IntenCity, însă instituţia care se ocupă de organizarea lui pare că s-a închis într-o cochilie şi nu transmite informaţii referitoare la numărul biletelor sau abonamentelor vândute, dar nici alte detalii ce ar putea fi de interes, mai ales pentru că este un festival care se face, în foarte mare măsură, din bani publici. Gazeta de Sud l-a întrebat marţi pe directorul Operei Române Craiova, despre toate aceste detalii, însă acesta nu a răspuns. La scurt timp, reprezentanţii primăriei au anunţat că astăzi va avea loc o conferinţă de presă în care se vor anunţa mai multe informaţii despre IntenCity.

Cât ne-a costat promovarea

Pe 28 februarie, anul acesta, a fost lansată procedura de achiziție a serviciilor de marketing și comunicare pentru festival. Suma oferită pentru promovarea acestuia s-a ridicat la 2.310.925 lei fără TVA. Cu TVA, aceasta ajunge la 2.750.000 de lei (560.000 de euro). Pentru aceşti bani, firma care a câştigat licitaţia a trebuit, conform contractului, „să identifice audiența, public țintă targetat din România și din țări învecinate (Bulgaria, Serbia)“. De asemenea, aceasta a avut rolul de a depista „cele mai eficiente canale și metode de promovare pentru atragerea audienței țintă“. O noutate a strategiei de marketing și comunicare a fost aceea că s-a putut folosi inclusiv inteligența artificială în analiza celor mai bune practici de targeting și remarketing.

Firma care câştigat această licitaţie este NOSCE GROUP. Potrivit contractului, campania de promovare presupune publicarea de advertoriale și/sau materiale jurnalistice în presa online, campanii de comunicare la radio (producția și difuzarea a 3 spoturi diferite de 20-30 de secunde), campanii de promovare la TV, cu publireportaje diferite de 40 – 60 de secunde care să fie difuzate în prime-time, în intervalul orar 18.00 – 23.00.

Paginile oficiale ale IntenCity de pe platformele sociale, fără ecou

Comparativ cu anul trecut, când toate autorităţile locale erau în vervă şi promovau intens festivalul, anul acesta apele sunt mult mai liniştite. Ca şi când ar fi dispărut elanul, după doar o singură ediţie. Pe 8 martie a început promovarea festivalului pe pagina oficială de Facebook. În prima postare s-a anunţat că se oferă opt invitaţii duble, de ziua femeii, celor care participau concurs şi îndeplineau câteva reguli. De atunci, pe pagina de Facebook apăreau postări la o zi, două sau trei distanţă. Prin intermediul acestora au fost anunţaţi artiştii care vor veni la festival. Până în prezent, au mai fost organizate încă două concursuri în cadrul cărora a fost oferită câte o invitaţie dublă. De asemenea, 20 de invitaţii au fost oferite către persoane care au donat sânge.

44 de subscriberi pe Youtube

Pagina de Facebook a festivalului nu are prea mare succes. Postările făcute se bucură de foarte puţine like-uri, comentarii sau distribuiri. Am intrat şi pe pagina de Instagram a IntenCity, dar acolo lucrurile stau şi mai prost. Cu doar puţin peste 4.600 de urmăritori, impactul postărilor este derizoriu. Nici pe Youtube situaţia nu se prezintă mai bine, chiar dacă anul acesta s-a pus accent pe inteligenţa artificială. Pagina de Youtube a adunat doar 44 de subscriberi. Aici au fost publicate opt videoclipuri, iar cel mai vizionat este cel de promovare, care a fost plătit.
Abia pe 9 iunie a avut loc prima conferinţă de presă legată de IntenCity, pe Stadionul Ion Oblemenco. Cu acea ocazie a început şi ridicarea gazonului de pe terenul de fotbal.

La momentul respectiv, Antoniu Zamfir, managerul Operei Române Craiova (organizatorul festivalului), a declarat că nu are o evidenţă clară a numărului de bilete şi abonamente vândute. Însă, a ţinut să precizeze că „în maximum două zile“ se va închide casa pentru abonamentele VIP. Surpriză, însă! La 11 zile distanţă, adică marţi, pe 20, încă erau la vânzare aceste abonamente de tip VIP.

Am întrebat marţi (n.r. 20 iunie) care este situaţia vânzării biletelor şi abonamentelor, dar şi de ce încă nu s-a închis casa pentru abonamentele VIP. Managerul Operei Române Craiova, însă, nu ne-a transmis un răspuns.

Marţi, 20 iunie, încă erau la vânzare bilete şi abonamente de toate tipurile
Marţi, 20 iunie, încă erau la vânzare bilete şi abonamente de toate tipurile

Amorţeală sau autosuficienţă?

Toate aspectele ce ţin de promovare par mai slabe decât anul trecut. Este vorba despre amorţeală sau organizatorii sunt siguri că prima ediţie a fost atât de bună încât să fie suficientă pentru ca oamenii să îşi dorească să repete experienţa? Dar ce facem să atragem oameni noi, care încă nici nu au auzit de festivalul din Bănie?

Ca simplu cetăţean, până acum am observat o reclamă video pe Youtube şi caravana care se plimbă prin câteva oraşe din Oltenia şi care oferă reducere la achiziţionarea de bilete şi abonamente. De asemenea, câteva advertoriale în presa locală sau radio. Pagina de Facebook a festivalului a fost „moartă“ din septembrie 2022 până în martie 2023. Organizatorii au considerat necesar să promoveze, la un moment dat, doar pagina de Facebook în sine, care a ajuns la 25.000 de urmăritori. Dar postările nu sunt promovate, aşa că ajung la un număr foarte redus de internauţi.

De astăzi mai sunt doar nouă zile până la deschiderea oficială a festivalului şi încă nu s-a anunţat casa închisă pentru nicio seară, chiar dacă ideal ar fi ca succesul să fie maxim pentru a acoperi măcar o parte din costurile totale ale festivalului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS