0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalParcul Pedagogic, în chinurile facerii. Directorul RAADPFL promite să termine lucrările în 3 săptămâni

Parcul Pedagogic, în chinurile facerii. Directorul RAADPFL promite să termine lucrările în 3 săptămâni

Craiovenii dintr-un cartier al oraşului vor avea Japonia, Spania, Italia, Franţa la uşa blocului. Este vorba despre locuitorii din Brazda lui Novac, cei care locuiesc în vecinătatea Parcului de la Pedagogic. Acesta este în curs de reabilitare încă de anul trecut. Lucrările au trenat din cauza condiţiilor meteo din timpul iernii, apoi RAADPFL, regia care se ocupă de amenajare a fost nevoită să-şi trimită angajaţii să amenajeze Târgul de Paşte, după cum spunea directorul Regiei la acel moment. Acum acesta promite că modernizarea parcului va fi gata în trei săptămâni. Era şi timpul pentru că parcul se află la stadiul de şantier de mult timp. “Termenul de finalizare al lucrărilor este de trei săptămâni”, spun reprezentanţii RAADPFL.

A trecut un an

Acum, a venit vara, a trecut un an de la demararea lucrărilor şi parcul este tot în chinurile facerii. Pe lângă aerul japonz şi mediteranean, în parc nămolul acoperă mare parte din suprafaţă. Muncitorii lucrează de zor la alei, la fântâni arteziene, la căsuţe cu iz mediteranean. Gardul care împrejmuieşte parcul este acoperit cu multă verdeaţă pe exterior, una din plastic. În interior, gardul a fost vopsit în alb şi din loc în loc au fost prinse obloane şi ghivece cu flori.

Colțul japonez/foto Claudiu Tudor

Pe latura opusă, a prins contur colţul japonez. A fost montat foişorul de grădină şi porţile în stil japonez. precum şi două poduri. Aici cascada încă este seacă, muncitorii sunt la ultimele finisaje. În centrul parcului este, încă, în lucru o fântână arteziană, iar la câţiva metri distanţă se ridică o casuţă în stil african. Mai nou, spaţiul verde din parc va fi completat cu gazonul de pe Stadionul „Oblemenco”.


„Am început mutarea gazonului de pe stadion în Parcul Pedagogic. Având în vedere faptul ca acesta urma să fie stricat de podeaua de protecție pentru sistemul de degivrare care se montează cu ocazia festivalului IntenCity, am considerat că este util să il recuperăm, mai ales că este de cea mai buna calitate”, a scris pe Facebook primarul Lia Olguța Vasilescu.

Parcul Pedagogic la stadiul de șantier

În urmă cu un an, primarul Craiovei anunţa începutul modernizării

Locul de joacă destinat copiilor este singurul finalizat. Aici se înghesuie zilnic zeci de copii pe lângă buldozere, nisip şi stive de piatră decorativă. O parte a gazonului a fost montată printre aleile din beton şi piatră.
Proiectul administraţiei locale craiovene nu a fost prea mult deconspirat. În urmă cu un an, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu făcea un anunţ pe Facebook:


„Refacem Parcul Pedagogic. Relocăm locul de joacă și îl înlocuim cu unul nou, montăm alt mobilier urban și punem mai mulți stâlpi de iluminat. Facem alei noi în zona care nu e acum amenajată și pregătim și alte surprize pe care vă invităm să le descoperiți pe parcurs“.

Colțul mediteranean din Parcul Pedagogic/foto Claudiu Tudor


Primarul Craiova mai anunţa că aici vor fi făcute alei noi, va fi montat alt mobilier urban, iar locul de joacă va fi relocat şi înlocuit cu unul nou.


„Este un proiect de reabilitare a zonei respective. Unde v-ați uitat dumneavoastră este partea de părculeț mediteranean și veți vedea ce frumos va arăta. Va avea inclusiv o terasă pe care o va administra RAADPFL, cu toalete, cu tot ceea ce este necesar într-un parc. Am fost și eu întrebată dacă se construiește vreun bloc în zonă. Nu, se construiește o cascadă undeva lângă zona de blocuri, pentru că acolo va fi un colțișor japonez.”, spune la începutul lucrărilor primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, într-un răspuns dat unui consilier local.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS