0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPestă porcină în județul Olt

Pestă porcină în județul Olt

Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Olt a confirmat apariția pestei porcine în cazul a 10 suine, într-o gospodărie din Coteana.
S-au luat măsurile specifice combaterii, zonele de protecţie şi supraveghere, precum şi măsurile de restricţie pentru mişcarea animalelor în acele zone.
În focarul identificat, s-a realizat inventarul de suine existent și se va proceda la uciderea acestora. Astfel se va evita orice risc de răspândire a virusului. De asemenea, circulația persoanelor în/din exploatație este restricționată doar la membri familiei cu respectarea condițiilor de biosecuritate.

În ceea ce privește zonele de restricții, acestea au fost delimitate în jurul focarului prin zone de protecție și zone de supraveghere.
Pentru aceste zone au fost instituite măsuri pe raza întregii localități, într-o exploatație comercială de suine aflată în vecinătate :

  • Examinarea clinică a porcilor din toate exploatațiile;
  • Izolarea porcinelor de celelalte specii de animale;
  • Interzicerea transportului de animale fără acordul D.S.V.S.A.
    De asemenea, pentru fondurile de vânătoare aflate în zona de restricție, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv, interzicerea repopulării cu vânat.

Animalele trebuie crotaliate

Efectivele de suine afectate de pesta porcină africană din această exploatație nu erau crotaliate și înregistrate în baza națională de date (BND). Astfel, proprietarul a fost sancționat contravențional de către lucrătorii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Olt.
Florin Constantin Homorean, prefectul judeţului Olt, încurajează cetăţenii să înregistreze porcii din exploataţii în baza națională de date. Astfel vor putea beneficia de despăgubiri în cazul apariției bolii.

Totodată, pentru prevenirea răspândirii acestei boli, este foarte important ca suspiciunea de boală să fie anunţată imediat:

  • medicului veterinar din localitate,
  • Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt,
  • autorităților administrației publice locale.
    Acesta este cel de-al treilea focar de pestă porcină africană înregistrat la nivelul județului Olt, în anul 2023. Au fost neutralizați 7 porci. De asemenea, în aceeași perioadă, au fost înregistrate alte 3 focare de pestă porcină africană la nivelul fondurilor de vânătoare, fiind neutralizați 5 porci mistreți.

Citește și: S-a deschis Ștrandul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS