0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalS-a stabilit preţul. Casa cu copaci va fi scoasă la licitaţie.

S-a stabilit preţul. Casa cu copaci va fi scoasă la licitaţie.

Primăria Craiova vinde la licitaţie „casa cu copaci” de pe strada Olteţ. Preţul de pornire este 1.379.001 de lei.

Imobilul aflat într-o stare avansată de degradare va fi scos la licitaţie. Casa are o suprafață construită de 245 mp și un teren aferent de 492 metri din acte şi 412 m din măsurători. În toamna anului trecut a fost aprobată trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Craiova, aprobarea vânzării prin licitaţie publică, aprobarea studiului de oportunitate privind vânzarea prin licitaţie publică a bunului, aprobarea documentaţiei de atribuire și împuternicirea Primarului Municipiului Craiova să semneze contractul de vânzare –cumpărare cu ofertantul declarat câştigător. Urma să se întocmească un raport de evaluare care să stabilească preţeul imobilului.
Acum raportul a fost întocmit şi s-a stabilit că preţul de pornire al licitaţiei este de 1.379.001 de lei, respectiv 277.801 euro.
„În cadrul raportului de evaluare, în urma analizelor şi calculelor efectuate, s-a obţinut pentru preţul de pornire al vânzării prin licitaţie publică, valoarea totală de 1.379.001 lei –echivalent 277.801 euro, din care valoare construcţiei de 107.345 lei- echivalent 21.625 euro,iar valoarea terenului aferent de 1.271.656.lei – echivalent 256.176 euro. Valorile nu includ TVA.

O casă cu trecut

Construită la începutul secolului XX, Casa cu copaci a aparținut unui negustor grec. Moştenitorii acestuia, cele două fiice, au emigrat în SUA. Proprietatea a rămas nerevendicată. Administraţia locală craioveană şi-a exprimat intenţia prin 2017 de a reabilita acest imobil abandonat. Numai că, începând din 2018 mai multe persoane au pus ochii pe respectivul imobil, ajuns o ruină. În timpul comunismului, aici a funcționat un magazin cu unelte din metal. În anul 1989, a început procesul de demolare a casei. Doar acoperișul a apucat să fie dărâmat. Casa a ajuns în cele din urmă proprietatea Primăriei Craiova, reprezentată prin administratorul Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ. Astăzi e o ruină ce face notă discordantă cu restul edificiilor din jur.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS