5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTânărul înjunghiat în Grădina Botanică a ieşit de la ATI

Tânărul înjunghiat în Grădina Botanică a ieşit de la ATI

Emanuel Bădică, tânărul de 20 de ani înjunghiat marţi după-amiază în Grădina Botanică, împreună cu o adolescentă care şi-a pierdut viaţa în urma atacului, a ieşit de la ATI.

El este conştient, cooperant, stabil respirator şi hemodinamic. A fost transferat din clinica ATI în Clinica Chirurgie Toracică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.

Băiatul a ajuns la spital în șoc hemoragic, cu plăgi înjunghiate, penetrante, la nivelul toracelui, mâinii stângi și antepiciorului drept. În sala de operaţii, medicii au stabilit că suferise leziuni și la stomac și splină.

În urma celor 20 de lovituri de cuţit, băiatul a pierdut peste patru litri de sânge.

Joi, medicii i-au redus sedarea pentru o evaluare neurologică completă. Apoi au decis deconectarea de la aparatul de ventilaţie mecanică, în condiţii de siguranţă.

„Eforturile colegilor nostri care au supravegheat, îngrijit si tratat pacientul, încă de la locul unde a suferit agresiunea şi până în acest moment, nu au fost în zadar!“, a declarat  dr. Cristiana Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al SJU Craiova.

Citeşte şi: Procent de promovare de 60,77% la Examenul de Bacalaureat în Gorj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS