5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPatru cazuri de muncă "la negru", depistate în Gorj

Patru cazuri de muncă „la negru”, depistate în Gorj

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat în ultima săptămână un număr de 41 de controale. Acestea au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă.

Au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de 247.500 lei, dintre care 60.000 lei pentru nerespectarea legislației în vigoare privind munca nedeclarată.

Pentru neconformitățile constatate în urma controalelor, inspectorii de muncă au dispus 129 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate.

Amenzi de 60.000 lei la doi angajatori

Un angajator cu sediul social în municipiul Târgu Jiu, având domeniu de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, a fost sancționat cu suma de 40.000 lei pentru folosirea în activitate a două persoane pentru care nu avea încheiate în prealabil contracte individuale de muncă. Angajatorul în cauză a fost depistat pe raza comunei Arcani.

Un alt angajator, având domeniu de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, a fost sancționat cu suma de 20.000 lei pentru primirea la muncă a unei persoane pentru care nu avea încheiat în prealabil contract individual de muncă.

Angajatorul în cauză a fost depistat pe raza comunei Bumbești-Pițic.

„Atragem atenția tuturor angajatorilor asupra faptului că, potrivit prevederilor Legii numărul 53/2003, Codul Muncii, primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă se sancționează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va intensifica acțiunile de verificare, în toate domeniile de activitate, pentru combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, precum și pentru respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă de către toți angajatorii”, a declarat George Romanescu, șeful ITM Gorj.

Citeşte şi: Despăgubiri de 747.500 lei pentru doljenii afectaţi de inundaţiile din iunie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS