Politiștii și jandarmii continuă verificările pentru depistarea bărbatului de 52 de ani, Petre Stăncioi. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat, violare de domiciliu, răzbunare pentru ajutorul dat justiției, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă.
Efectivele angrenate în căutarea bărbatului au fost suplimentate cu forțe de ordine din județele limitrofe. De asemenea, municipiul București. Sunt utilizate toate mijloacele şi tehnica din dotare.
În continuare zona este supravegheată de un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.
„Încă o dată facem apel la cetățeni să apeleze numărul unic de urgență 112, în cazul în care dețin informații utile care să ne conducă la identificarea bărbatului”, conform unui apel lansat de IPJ Gorj.
Citește și: Fugarul Petre Stăncioi, înregistrat de un sistem de supraveghere video la Lelești