5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoljul, „raiul” șomerilor

Doljul, „raiul” șomerilor

Doljul continuă să fie „raiul“ șomerilor, chiar dacă autorităţile s-au lăudat, în ultimii ani, cu atragerea multor investitori care ar fi trebuit să ajute la scăderea numărului şomerilor. Dincolo de neimplicarea autorităţilor, există şi categorii de oameni care fac parte, se pare, din patria lenei, şi care preferă să trăiască din ajutoarele sociale, fără să depună vreun efort pentru a obţine un loc de muncă. 

În fiecare lună de la începutul acestui an până în mai, inclusiv, Doljul a fost campion absolut în lista cu cei mai mulţi şomeri, la nivel naţional. De aici decurge şi numărul cel mai mare de asistaţi social, care primesc lunar venitul minim garantat de la stat. Sunt mii de oameni care nu au un loc de muncă în judeţul nostru, iar situaţia pare fără soluţie. 

Judeţe din Moldova, mai puţini asistaţi social decât în Dolj 

Ministerul Muncii a publicat situaţia numărului şomerilor înregistraţi în fiecare lună în judeţele din ţară. De la începutul acestui an şi până în mai, inclusiv, Doljul s-a clasat numai pe primul loc. La finalul lunii ianuarie, în Dolj era dezastru. 17.165 de oameni erau şomeri înregistraţi, dintre care 7.466 erau femei. Din numărul total al şomerilor, 1.659 erau indemnizaţi, iar 15.506 neindemnizaţi. Rata şomajului a fost de 7,63, adică locul trei în ţară.

În aceeaşi lună, Doljul s-a clasat pe primul loc şi la numărul asistaţilor social. Potrivit datelor de la minister, la o populaţie de 599.558 de oameni, în ianuarie, 10.301 dintre aceştia primeau ajutor social. Suma totală achitată în luna ianuarie către aceste persoană s-a ridicat la 2.817.049 de lei, adică o sumă medie de 273,47 de lei pentru o persoană. Am făcut o comparaţie şi cu două judeţe din Moldova, asemănătoare ca populaţie, tocmai fiindcă regiunea este pe lista celor sărace, la fel ca Oltenia. În Bacău, de exemplu, judeţ cu o populaţie similară, adică 599.415 de oameni, au fost 9.263 de asistaţi social. La Suceava, unde populaţia judeţului este de 640.776 de persoane, mai mare cea din Dolj, numărul asistaţilor social a fost de doar 6.438. 

Doljul, campion la numărul şomerilor lună după lună 

În luna februarie, numărul şomerilor din Dolj a scăzut uşor, ajungând la 16.957. Însă judeţul nostru a rămas în fruntea clasamentului. Pe locul doi în ţară s-a clasat Bucureştiul, cu 12.402 de şomeri înregistraţi, iar locul trei a fost ocupat de Suceava, cu 11.298 de şomeri. Şi la capitolul beneficiari de venit minim garantat, tot Doljul a fost campion în februarie, acordându-se 10.382 de ajutoare sociale. Ajungem acum la luna martie, când au fost înregistraţi în Dolj 16.509 de şomeri. Bineînţeles, Doljul nu a reuşit să scape de locul unu în clasament nici în prima lună de primăvară.

Mai mult decât atât, în luna martie a crescut şi numărul asistaţilor social, ajungând la 10.461 de persoane. Pentru aceşti oameni s-a plătit o sumă de 3.249.946 de lei, adică o medie de 310,67 lei de persoană. În luna aprilie, numărul şomerilor a mai scăzut cu câteva sute de persoane. Cu toate acestea, Doljul tot nu a reuşit să scadă sub 16.000 sau să coboare un loc în clasamentul raiului şomerilor. Aşadar, şi în luna aprilie au fost 16.054 de şomeri. De asemenea, 10.452 de oameni ajutaţi cu venitul minim garantat de stat. Pentru aceștia s-a plătit suma totală de 3.229.721 de lei. Luna mai a adus şi scăderea numărului de şomeri sub pragul de 16.000. Astfel, în evidenţele statului au fost înregistraţi, în luna mai, 15.730 de şomeri doljeni. De asemenea, tot în judeţul nostru au primit ajutor social, în aceeaşi lună, 10.351 de oameni. 

Autorităţile nu găsesc soluţii, iar mulţi doljeni fug de muncă 

Aşadar, autorităţile din judeţul nostru nu au găsit încă reţeta potrivită prin care să atragă investitori într-un ritm alert pentru ca şomerii, sau măcar o bună parte din aceştia, să intre pe piaţa muncii. În ceea ce priveşte ajutorul social, pare că ne învârtim în jurul cozii. Foarte multe peroane încasează ajutorul minim lunar fără să mişte un pai. Pe lângă ei sunt şi oamenii care au reală nevoie de aceşti bani fiindcă se găsesc în imposibilitatea de a munci. 

În întreaga ţară, aproape jumătate de milion de şomeri erau înregistraţi în ianuarie anul acesta. Numărul șomerilor înregistraţi a ajuns la 225.942 de oameni la finalul lunii mai. Pe lângă aceştia, rămâne şi numărul celor neînregistraţi, care cu siguranţă cântăresc destul de mult în balanţa care ne clasează în rândul ţărilor sărace. Iar Doljul rămâne, în fiecare an, în topul clasamentului cu cel mai mare număr de oameni care nu reuşesc să îşi găsească un loc de muncă sau a celor prea leneşi ca să intre pe piaţa muncii.  

Citește și: Ciobanul care a înființat 160 de școli

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS