3.7 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Cămin de bătrâni, amendat pentru muncă "la negru"

Gorj: Cămin de bătrâni, amendat pentru muncă „la negru”

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat în ultima săptămână 70 controale care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă. Au fost aplicate 34 sancțiuni contravenționale în valoare de 216.500 lei, dintre care 40.000 lei pentru nerespectarea legislației în vigoare privind munca nedeclarată. Pentru neconformitățile constatate în urma controalelor, inspectorii de muncă au dispus 68 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate.

Un angajator cu sediul social în orașul Tismana, având domeniu de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor a fost sancționat cu suma de 20.000 lei pentru folosirea în activitate a unei persoane pentru care nu avea încheiat în prealabil contract individual de muncă.

În vederea punerii în aplicare a Ordinului Viceprim-Ministrului, Ministrului Afacerilor Interne numărul 101/07.07.2023 pentru dispunerea de măsuri organizatorice și de coordonare pentru eficientizarea acțiunilor de control la centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și cele destinate copiilor, sub coordonarea organizatorică a prefectului județului Gorj, Iulian-Vasile Popescu, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat un număr de 21 controale, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 26.000 lei și trasate 6 măsuri de intrare în legalitate.

Amendă la un centru rezidenţial pentru vârstnici

În cadrul acestei acțiuni, un angajator cu sediul social în orașul Rovinari a fost sancționat cu suma de 20.000 lei pentru primirea la muncă a unei persoane pentru care nu avea încheiat în prealabil contract individual de muncă, persoană care a fost identificată desfășurând activitate la un centru rezidențial pentru vârstnici din orașul Țicleni.

„Atragem atenția tuturor angajatorilor asupra faptului că, potrivit prevederilor Legii numărul 53/2003, Codul Muncii, primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă se sancționează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va intensifica acțiunile de verificare, în toate domeniile de activitate, pentru combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate, precum și pentru respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă de către toți angajatorii”, a declarat George Romanescu, șeful ITM Gorj.

Citeşte şi: Angajatul unei benzinării a furat încasările şi a încercat să fugă din ţară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS