-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAnsamblul monumental „Calea Eroilor” realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu – încă un pas în procedura de evaluare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Ansamblul monumental „Calea Eroilor” realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu – încă un pas în procedura de evaluare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

În perioada 19-22 iulie a avut loc, în cadrul procedurii de evaluare în vederea înscrierii în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, misiunea tehnică a ICOMOS (International Council on Monuments and Sites) de evaluare în teren pentru Ansamblul monumental „Brâncuși” de la Târgu Jiu. Misiunea a urmărit modul în care Ansamblul îndeplinește condițiile de autenticitate și integritate, managementul bunului cultural, implicarea comunității locale în protejarea și punerea în valoare a Ansamblului și atitudinea acesteia față de înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial.

În cele patru zile de lucru, au avut loc atât o analiză judicioasă a situației în teren a Ansamblului și a zonei sale de protecție, precum și întâlniri cu reprezentanți ai autorităților publice și instituțiilor centrale, județene și locale, cu reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale, cu profesioniști în domeniul conservării patrimoniului cultural care și-au prezentat implicarea în protejarea și punerea în valoare a operelor sculpturale și poziția față de demersurile de înscriere în Lista Patrimoniului Mondial și au răspuns întrebărilor raportorului ICOMOS. Au fost discutate istoricul restaurărilor și monitorizarea stării fizice de conservare, justificarea delimitării sitului și a zonei sale de protecție, aspecte ce țin de întreținerea și monitorizarea ansamblului, interpretarea și comunicarea semnificației acestuia, contextul urban, viziunea și proiectele autoriăților centrale și locale, instrumentele legale de protecție, implicarea actuală și proiectele de viitor ale comunității locale.

La acest moment, procedura UNESCO stabilește că nu pot fi făcute publice rezultatele analizei efectuate în cadrul misiunii tehnice de evalare în teren, acestea nefiind transmise statului care a făcut nominalizarea pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial. Potrivit procedurii UNESCO, descrise în Ghidul operațional pentru implementarea Convenției Patrimoniului Mondial, informațiile furnizate de România în cadrul dosarului de nominalizare fac obiectul analizei de către mai mulți experți care analizează justificarea valorii universale excepționale. Analizele Comisiei pentru patrimoniul mondial a ICOMOS vor avea loc mai întâi în noiembrie 2023, în cadrul unor întâlniri la care va participa și o delegație tehnică din partea României și ulterior, în martie 2024, în urma cărora concluziile evaluării și recomandarea ICOMOS vor fi transmise către UNESCO înainte de sesiunea Comitetului Patrimoniului Mondial din luna iulie 2024. În urma analizei din luna noiembrie a.c., România va fi informată cu privire la rezultatele preliminare ale analizei ICOMOS și va fi invitată, dacă este necesar, să aducă unele clarificări sau informații suplimentare.

„Urmăresc parcursul acestui dosar de nominalizare de o importanță aparte pentru România și opera brâncușiană, pe care l-am preluat la debutul mandatului, și îmi doresc ca rezultatele analizei în teren a acestui ansamblu sculptural unic și a zonei de protecție, precum și colaborarea intensă, aplicată și onestă dintre autorități, instituții centrale și locale și comunitate să conducă la un raport favorabil din partea ICOMOS. Înscrierea în patrimoniul UNESCO a Ansamblului „Calea Eroilor” este o necesară recunoaștere a moștenirii spirituale a lui Brâncuși, a influenței stilului său distinctiv care a marcat o ruptură de canoanele tradiționale și a adus un suflu nou în sculptură, contribuind la îmbogățirea culturii umanității din perspective valorice multiple: artistică, culturală, istorică și morală care transcend granițele naționale și temporale, conectându-se cu oameni din întreaga lume și transmițând un mesaj universal despre curaj, sacrificiu și recunoștință față de eroii căzuți pe câmpurile de luptă”, a apreciat Ministrul Culturii, Raluca Turcan. 
„Calea Eroilor” este un ansamblu sculptural ridicat între anii 1937 – 1938, constituit treptat, mai întâi din Coloana fără Sfârşit închinată eroilor căzuţi în 1916 pe malul Jiului şi Poarta Sărutului, care a fost desăvârșit cu Masa Tăcerii înconjurată radial de 12 scaune rotunde, completate de alte 30 de scaune cu tăblia pătrată, toate aşezate direct pe pământ, ca soclu natural. Opera sculpturală reprezintă un punct de cotitură în istoria artei moderne, în special a sculpturii monumentale moderne și a artei publice.

Citeşte şi: Alerta rămâne maximă în Rodos

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS