4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSoţ şi soţie din Dolj, morţi după ce au dat cu spray de insecte în cameră

Soţ şi soţie din Dolj, morţi după ce au dat cu spray de insecte în cameră

Două persoane, soţ şi soţie, din comuna doljeană Sopot, au ajuns la spital ieri de dimineaţă după ce luni noaptea ar fi dat cu spray de insecte în camera în care au dormit. Ajunşi la spital, starea lor s-a agravat, iar apoi ambii au decedat.

„La data de 25 iulie, ora 16.40, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost sesizaţi, de către o unitate medicală, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgenţe au fost transportate două persoane. Era vorba despre un bărbat, de 63 de ani şi soţia acestuia, de 57 de ani. Ambii erau comuna Sopot şi au primit diagnosticul de intoxicaţie.

S-a stabilit faptul că, în seara de 24 iulie, cei doi ar fi pulverizat în camera de dormit un spray împotriva insectelor. Cei doi s-au simţit rău peste noapte. Apoi starea lor s-a agravat. În dimineaţa de 25 iulie, fiica lor a solicitat sprijinul ambulanţei, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ulterior, în seara de 25 iulie, din nefericire, cei doi au decedat“, au transmis poliţiştii doljeni.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

UPDATE:

Femeia a supravieţuit unui stop cardio-respirator, dar a cedat la al doilea

Reprezentanţii SCJU, unitate la care au ajuns cei doi soţi, au transmis că pacienţii au ajuns în stare foarte gravă la spital. „În cursul zilei de ieri (marţi, 25 iulie – n.r.) au fost aduşi în Unitatea de Primiri Urgenţe doi pacienţi cu stare generală foarte gravă, cu alterarea stării de conştienţă, instabili respirator şi hemodinamic, la care s-a suspicionat intoxicaţie cu substanţă necunoscută, cel mai probabil un insecticid. S-au efectuat investigaţii de urgenţă, au primit îngrijiri şi tratament complex de terapie intensivă de urgenţă. Cu toate acestea, evoluţia a fost una nefavorabilă. Pacientul a intrat în stop cardio-respirator în UPU, s-au iniţiat rapid şi s-au efectuat manevre de resuscitare cardio-pulmonară şi cerebrală. Din păcate, pacientul nu a răspuns acestor manevre, decedând în UPU. În evolutie, a intrat în stop cardio-respirator şi pacienta, care s-a resuscitat în urgenţă şi a fost internata în ATI pentru clinica Medicala. În ATI, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a o salva, a intrat din nou în stop cardio-respirator. De aceasta data nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară şi cerebrală efectuate rapid, decedând în cursul zilei de ieri“, a declarat Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Citeşte şi: Plexiglas în loc de geam la unele autobuze din Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS