-1 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSe surpă străzile din Craiova, CAO pune balize

Se surpă străzile din Craiova, CAO pune balize

Problema străzilor din Craiova care se surpă în urma lucrărilor făcute de Compania de Apă Oltenia (CAO) devine din ce în ce mai supărătoare pentru cetăţeni. În Craiova nu poţi să faci un tur al câtorva străzi din oraş în care să nu vezi măcar o baliză în faţa unei gropi sau gropi săpate, apoi acoperite cu nisip sau cu pietre şi lăsate de izbelişte. CAO susţine mereu că acoperă cu nisip şi pietre pentru ca zona să se taseze. Însă ce te faci dacă pe strada pe care locuieşti se lasă asfaltul văzând cu ochii şi CAO nu mai apare nici să pună nisip sau pietre? Însă, intervenţiile făcute de CAO nu sunt singurele care dau bătăi de cap şoferilor. În multe zone de oraş au apărut gropi sau asflatul s-a degradat foarte mult, iar autorităţile uită să intervină.

CAO face praf străzile şi niciodată nu le readuce la starea de dinainte de defecţiunea apărută. Practic, cetăţenilor nu le rămâne decât să se roage să nu aibă parte de o defecţiune la conducte pe strada lor, fiindcă altfel strada va rămâne cu sechele.

Strada Prelungirea Teilor se surpă în mai multe locuri

Cea mai urgentă situaţie pare să fie pe strada Prelungirea Teilor din cartierul Bariera Vâlcii. Pe un segment foarte lung din stradă, s-au făcut săpături, cel mai probabil pentru introducerea canalizării sau reţelei de apă, iar în urmă a rămas dezastru. Asfaltul turnat după ce s-a acoperit şanţul nu este la nivelul străzii. De asemenea, din loc în loc s-au mai făcut intervenţii după ce s-a acoperit cu asfalt, apoi doar s-au făcut cârpeli. Mai mult decât atât, pe aceeaşi stradă, asfaltul a început să se lase pe centrul străzii, exact în faţa gospodăriilor. La cât de rău arată strada, oricând cineva ar putea să rămână cu maşina suspendată în găurile din asfalt.

UPDATE: Într-un răspuns al CAO, compania susţine că nu a făcut lucrări pe Prelungirea Teilor.

Strada se surpă după introducerea reţelei de gaze

UPDATE:

După materialul din GdS, un locuitor din zonă ne-a transmis că, de fapt, compania de gaze ar fi făcut praf strada Prelungirea Teilor. „Strada se surpă din cauza lucrărilor neconfome ale celor care au asfaltat. A fost asfaltată acum 3 ani și a fost făcută în bătaie de joc, cu muncitori „veseli” de la bere. Partea de vest se surpă pt că un “mare graure” de la PNL și-a băgat gaze, iar pentru asta a spart jumătate de stradă, total împotriva legii. Restul, celor care locuiesc pe stradă, nu li s-a permis racodarea la gaze, pentru că nu sunt din partea unui „partid” influent, ci trebuie să se încălzească ca în anul 1600, cu lemn și cărbune. După intervenția celor de la gaze, strada a fost refăcută în bătaie de joc. Nimeni nu a răspuns la sesizările disperate ale locuitorilor de pe această stradă, zic eu destul de importantă în zonă.
După asfaltare, strada este mult mai îngustă, și decidenții au ales să pună reglementarea cu INTERZIS, deși asta înseamnă ca un șofer să se ocolească tot cartierul pentru a ieși în strada Bariera Vâlcii. Pentru 500 de metri ocolești 5-6 km“, ne-a transmis cititorul.

Tot în Bariera Vâlcii, Aleea II Drumul Ungurenilor a fost asfaltată, dar în bătaie de joc. Întreaga stradă are foarte multe guri de canalizare, iar niciuna dintre ele nu este adusă la nivel cu asfaltul. Aleea este şi foarte îngustă, astfel că este imposibil să le ocoleşti. Aşadar, pe o stradă proaspăt asfaltată, maşina se zgâlţâie aproape la fel ca atunci când nu era asfaltată.

Elena Teodorini, ciuruită

Strada Elena Teodorini este şi ea foarte afectată de lucrările pe care le-a tot făcut Compania de Apă. O groapă aflată în apropierea intersecţiei cu Câmpia Islaz tronează de peste o lună şi jumătate. Cei de la CAO au avut intervenţii cu ţârâita, însă nici până acum nu au rezolvat complet problema. Au acoperit groapa în bătaie de joc, iar acum şoferii încă au probleme când trec prin zonă. Mai departe, spre Podul Viorele, strada s-a distrus din cauza introducerii utilităţilor la blocurile nou construite. Şi aşa cum se obişnuieşte în tot oraşul, reparaţiile sunt făcute de mântuială, iar strada nu mai este niciodată refăcută complet.

UPDATE: CAO spune că pe strada Elena Teodorini se fac lucrări de reabilitare a reţelei de canalizare, dar nu cu săpături. „Pe strada Elena Teodorini din municipiul Craiova sunt în desfășurare lucrări specifice, în cadrul programului de reabilitare a rețelei de canalizare aflat în derulare, finanțat din fonduri europene (Contractul de lucrări DJ-CL-01). Reabilitarea se va face fără săpătură deschisă, prin metoda reliningului (practic introducerea unor conducte noi în interiorul celor vechi), însă necesită etape premergătoare de pregătire a acestei lucrări. Foarte multe cămine au fost acoperite cu asfalt și trebuie decopertate pentru curățarea rețelei. Refacerea străzii se va efectua la finalizarea lucrărilor“.

A leşinat baliza!

Încă o zonă în care Compania de Apă a considerat că doar cu o baliză se face primăvară se află la intersecţia străzilor Traian Lalescu şi Gogu Constantinescu. Şi aici s-a lăsat asfaltul, iar CAO a considerat de cuviinţă să pună o baliză în groapă. Numai că baliza este de atât de multă vreme acolo, încât „a leşinat“.

Dincolo de problemele care apar din cauza intervenţiilor Companiei de Apă, în unele zone din oraş s-a degradat destul de mult asfaltul, iar reparaţiile întârzie să apară. Una dintre gropile apărute în asfalt, la care nu s-a intervenit de luni de zile, se află pe Calea Bucureşti, exact la intersecţia cu Electroputere Mall. Dacă vii dinspre cartierul Lăpuş şi vrei să virezi stânga către mall, trebuie să treci cu maşina printr-o groapă destul de urâtă.

Nici dacă virezi dreapta pentru a intra la Sucpi situaţia nu stă mai bine. Acolo asfaltul este foarte vălurit şi a început să se decoperteze singur. Cel mai probabil din cauza autovehiculelor de mare tonaj care intră în incinta centrului comercial. Chiar dacă zona este extrem de circulată, autorităţile nu s-au sinchisit să rezolve problema prea repede. Nici în zona centrală a oraşului nu lipsesc problemele. Întreg Bulevardul Carol I s-a degradat foarte mult. Pe carosabil sunt o mulţime de denivelări sau cârpeli care au devenit foarte deranjante pentru şoferi.

Licitaţia pentru modernizarea şi reabilitarea străzilor, încă în aer

Licitația pentru modernizarea străzilor din Craiova a demarat la începutul lunii octombrie 2022. Municipiul Craiova a fost împărţit în două: nord şi sud faţă de axa creată de către bulevardele Calea București şi Calea Severinului. Lotul I cuprinde străzi poziţionate la nord faţă de cele două bulevarde. Acesta are o valoare cuprinsă între 39.101.011,10 lei şi 96.879.056,12 lei (fără TVA). Lotul II, cel de la sud, a avut o valoare estimată mai mare, cuprinsă între 53.427.974,86 lei şi 132.325.317,03 lei (fără TVA). Este vorba despre o valoare maximă totală de 229.204.373,15 lei (fără TVA). În euro, această sumă înseamnă undeva la 55 de milioane de euro cu TVA (272,7 milioane de lei).

Conform cerinţelor din caietul de sarcini, constructorul ales trebuie să se ocupe de elaborarea tuturor documentelor necesare demarării lucrărilor, de elaborarea proiectului tehnic de execuţie, de elaborarea proiectului „as-built” şi de verificarea documentațiilor tehnice de către verificatori de proiecte atestaţi. Plus execuția lucrărilor de modernizare.

Criteriul de atribuire a acordului cadru este „cel mai bun raport calitate-preţ“, unde preţul ofertei contează în procent de 78%. Primăria va mai ţine cont de experiența deținută de șeful de proiect (7%). De asemenea, de experiența deținută de inginerul proiectant de drumuri (5%) şi de perioada de garanţie extinsă a lucrărilor (10%). Garanţia minimă solicitată pentru lucrări este de 36 de luni. Totodată, perioada maximă cu care poate fi extinsă este de 24 de luni. Numai că nici după ce au trecut primele şapte luni ale acestui an, Primăria nu a desemnat un câştigător. Licitaţia se află tot în stadiul de „Evaluarea calificare şi tehnică“. Opt firme sau asocieri de firme şi-au depus deja ofertele şi se bat pentru zecile de milioane de euro.

De ce primăria întârzie să desemneze câştigătorul pentru modernizarea străzilor?

Motivul desemnării unui câştigător este inexplicabil, dacă ne gândim că vechiul contract a expirat deja de anul trecut. Singura explicaţie ar putea fi, însă, verificarea de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice a acestei licitaţii şi criticile aduse cu privire la modul în care aceasta s-a făcut. ANAP a dat de pământ cu multe dintre condiţiile puse constructorilor, unele putând „să restrângă sau să distorsioneze concurenţa“, după cum a menţionat agenţia anul trecut. ANAP a cerut, la momentul respectiv, completarea caietului de sarcini cu informaţiile lipsă, inclusiv cu termenele pentru finalizarea celui mai mare contract subsecvent sau pentru elaborarea PAC, PT, POE, documente pentru obţinerea avizelor etc.

Citeşte şi: Opt ani de la crima oribilă din Parcul Romanescu. Parchetul: nu există suspecți

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS