7.6 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimăria Craiova primeşte de la proprietarul Promenada Mall două terenuri

Primăria Craiova primeşte de la proprietarul Promenada Mall două terenuri

-

Megainvestiţia privată realizată în Balta Craioviţei – Promenada Mall vine la pachet şi cu o nouă infrastructură rutieră, cu spaţii verzi şi amenajări peisagistice. Pentru o parte din aceste spaţii verzi, proprietarul terenului pe care se construieşte Promenada Mall şi arterele de circulaţie care vor face legătura între str. Calea Severinului și str. Brestei cu str. Râului donează primăriei două terenuri.


Consilierii locali au fost chemaţi de urgenţă să se întâlnească într-o şedinţă fulger şi să accepte donaţia.

Având în vedere că pe cele două suprafețe de teren vor fi amenajate spații verzi de către autoritatea publică locală ce vor fi parte componentă din infrastructura drumului ce face legătura dintre str. Calea Severinului și str. Brestei cu str. Râului este necesară acceptarea donației în contextul întregirii infrastructurii rutiere”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi supus la vot azi.

Pe cel două spaţii donate de firma General Building Management S.R.L., Primăria Craiova va amenaja spaţii verzi pe care ulterior le va îngriji şi administra regia subordonată administraţiei locale. Din actele înaintate de către proprietar reiese că este vorba de două terenuri, unul cu o suprafaţă de 2.854mp şi cel de+al doilea cu o suprafaţă de 4.142 mp.


„Prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Craiova sub nr. 257411/28.07.2023, General Building Management SRL înaintează oferta de donație către Municipiul Craiova a imobilelor-terenuri, în suprafață măsurată de 2.854 mp, înscris în Cartea Funciară nr.253880 și în suprafată măsurată de 4.142 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 253881, situate în Craiova, str. Calea Severinului, nr.61, ce sunt aferente spațiilor verzi care vor face parte din bulevardul dintre Calea Severinului-strada Brestei, în vederea amenajării ca zonă verde”, se arată în Raportul privind acceptarea ofertei de donație.

.


Din primăvară se lucrează deja la acest drum important pentru Craiova. Acesta porneşte din intersecţia Calea Severinului – bulevardul Tineretului şi ajunge până la intersecţia Brestei cu strada Râului. O investiţie privată realizată tot de General Building Management SRL pentru viitorul mall. Drumul respectiv a primit autorizaţie de construire pe 10 martie 2022. Conform acesteia, va avea o lăţime a părţii carosabile de 14-17,5 metri (2 x 7 metri – 10,50 + 7 metri), plus piste pentru biciclete de doi metri şi trotuar de 1,5 metri. Noul bulevard se amenajează, așadar, concomitent cu lucrările de construire a mall-ului Promenada Craiova, care are ca termen de finalizare toamna anului 2023.

Terenurile donate sunt pentru spaţii verzi

Primăria Craiova a obţinut din toamna anului trecut certificatul de urbanism pentru amenajarea terenului.

Conform PUZ-ului se vor amenaja „spaţii verzi plantate cu rol de protecţie şi mascare a unor zone de servicii cu unităţi de depozitare en-gros specializate, perdele de protecţie la infrastructura edilitară, căi majore de comunicaţie între funcţiuni parţial incompatibile, zona circulaţii carosabile, plantaţii de aliniament aferente arterelor majore de circulaţie”, se arată în Certificatul de urbanism.


„Firma deţine terenul de sub viitorul mall şi ne donează aceste terenuri pentru amenajarea spaţiului verde, adiacent noului bulevard. Firma construieşte bulevardul, acum ne donează zona pentru spaţiul verde şi ulterior ne va dona şi arterele de circulaţie. Aceste spaţii verzi devin domeniu public şi vor fi administarte de către RAADPFL. La acest moment cele două spaţii sunt terenuri care vor fi amenajate ca spaţiu verde. Aici nu vorbim de exproprieri”, a precizat Lucian Prejbeanu, inspector în cadrul Serviciului de Imagine, Primăria Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Maşină de poliţie, spulberată de un Porsche. Trei agenţi...

Trei tineri poliţişti au ajuns la spital, dintre care...

ȘTIRI GdS