7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCât costă reabilitarea prin PNRR a primelor 14 blocuri din Craiova

Cât costă reabilitarea prin PNRR a primelor 14 blocuri din Craiova

Primăria Craiova urmează să aprobe documentaţia tehnică (DALI) pentru primele blocuri care vor fi reabilitate prin PNRR. Este vorba de 14 blocuri pentru care primăria a semnat contractul de finanţare încă din iarna anului 2022 cu Ministerul Dezvoltării. Valoarea totală a acestui proiect este de 30.107.445, 27 de lei din care valoarea eligibilă prin PNRR este de 25.300.274, 18 de lei şi valoarea TVA-ului aferentă cheltuielilor eligibile, 4.807.071,09 de lei. Implementarea proiectului este de 41 de luni, începând cu data de 23.12. 2022.

După semnarea contractului, benefeciarul, Primăria Craiova, avea obligaţia să prezinte documentația tehnico-economică – DALI, împreună cu devizul general.
Prin urmare, primăria a întocmit documentaţia, urmând să o aprobe în Consiliul Local al Municipiului Craiova. Blocurile pentru care s-a întocmit documentaţia sunt următoarele: blocurile 37, 37B, 38 şi 38 A, strada Brazda lui Novac blocul121B1, bdul Dacia, blocul123G-str. Elena Farago, blocul 147C-str.Alexandru Buia, blocul 149D-str.Arh.Constantin Iotzu, blocurile A2 şi B3, strada George Enescu, blocurile A4 şi B1, strada Peneş Curcanul, blocul A6- Calea Bucureşti şi blocul M23, bdul. 1Mai.

Anvelopare
Anvelopare

Cât costă reabilitarea celor 14 blocuri

Valoarea lucărilor de reabilitare pentru blocul 37 este de 2.139.885, 29 de lei. În raportul de expertiyă se arată că faţada va fi izolată cu polistiren expandat de 10 cm. Tâmplăria existentă se înlocuieşte cu tâmplărie performantă cu ramă din PVC şi geam termopan. De asemenea, balcoanele vor fi închise de la parapet în sus, iar zona de parapet va fi izolată. Terasa blocului va fi izolată hidro-termic. Se va reabilita instalaţia de căldură şi apă caldă din subsol. Vor fi modernizate instalaţiile de iluminat din spaţiile comune.
Costul lucrărilor la blocul 37B şi 38 A vor ajunge la 1.909.009, 28 de lei din care 1.650.390 de lei sunt costurile cu construcţia şi montajul. Imobilul a fost construit în anulu 1978 şi are nevoie de reabilitare, fiind înscris în clasa III de risc seismic.
Conform DALI, renovarea blocului 38 va înghiţii 2.125.662,03 de lei. Modernizarea va cuprinde aceleaşi lucrări ca la blocurile prinse în procedura PNRR.
Intervenţiile de modernizare vor fi similare şi la blocul121B1şi ajung la valoarea cu TVA de 2.125.662,03 de lei.
Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru bloc 123 G, str. Elena Farago arată că valoarea lucrărilor va fi de1.643.524,12 de lei. Reabilitarea blocului 147 C, str.Alexandru Buia prin PNRR atrage de la bugetul de stat suma de 1.920.901, 05 de lei. De precizat că proprietarii nu vor plăti nici un leu pentru reabilitarea blocurilor. Bloc 149 D, str. Arh.Constantin Iotzu primeşte de la guvern pentru reabilitare suma de 1.651.467,58 de lei. Costurile implică anveloparea blocului, schimbarea tâmplăriei, închiderea balcoanelor, termoizolarea tereasei, înlocuirea conductelor de căldură şi apă caldă din subsol. Reabilitarea blocului A 2, str. George Enescu, nr.47 a fost evaluată prin DALI la suma de 2.051.897, 98 de lei inclusiv TVA.

Lucrările, gata în 2026

Blocuri

Lucrările de intervenţii pentru obiectivul de investiţii la blocul A4, Str. Peneş Curcanul, nr. 3, în vederea implementării unui proiect cu finanţare nerambursabilă”, au fost evaluate la 2.051.897, 98 de lei inclusiv TVA. Una din cele 14 componente ale proiectului este şi blocul A6, situat în Craiova, Calea Bucuresti,nr. 48. Pentru acest condominiu cheltuielile se ridică la 4.929.435,94 de lei. Renovarea energetică a blocului bloc B1, Str. Peneş Curcanul a fost evaluată la 1.968.761,02 de lei inclusiv TVA.
Din „documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Renovare energetică a clădirilor rezidenţiale din Municipiul Craiova”- GREEN-1 – bloc B 3, str. George Enescu, nr.41, în vederea implementării unui proiect cu finanţare nerambursabilă” reies următoarele costuri, 1.746.625, 13 de lei. Ultimul bloc pe lista acestui lot este blocul M23, Bld. 1 Mai. Costurile modernizării acetui bloc ajung la 1.933.706 de lei.
Documentaţia mai arată că lucrările vor fi finalizate în anul 2026.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS