-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalLuna aceasta se reia circulaţia tramvaielor pe strada Henry Ford

Luna aceasta se reia circulaţia tramvaielor pe strada Henry Ford

S-au încheiat lucrările la linia de tramvai de pe strada Henry Ford din Craiova. Aceasta a fost modernizată şi a dat multe bătăi de cap craiovenilor care au circulat în zonă. Acum, Regia Autonomă de Transport promite să reia circulaţia tramvaielor în zonă, în decursul acestei luni, imediat ce se va face recepţia lucrărilor.

Calea de rulare a tramviului a fost modernizată/ sursa foto: Facebook.

” În cursul acestei luni vom relua circulaţia în zona Ford. Am făcut probe, au ieşit bine şi urmează să se facă recepţia lucrărilor. Tramvaiul va avea aceeaşi rută ca şi înainte de modernizare. tramvaiul va întoarce în buclă la Ford”, a precizat directorul RAT Craiova, Marcel Tănăsescu.

Faptul că s-au făcut probe la noua lini de tramvai a fost anunţat şi de către primarul Craiovei, care spunea că:

„Am început probele cu tramvaiul pe tronsonul de linie de la Ford, care tocmai a fost finalizat de constructor, pentru a verifica dacă s-au respectat toate cerințele din caietul de sarcini. Urmează să se facă recepția, iar tramvaiul să înceapă să circule și în această zonă industrială, demontarea organizării de șantier și mici retușuri la gazonul din bucla de întoarcere“.

Probe/ sursa foto:Facebook

Lucările au durat mai mult de un an

Calea de rulare a tramvaiului de pe strada Henry Ford a intrat în reabilitare în mai 2022. Transportul public în comun pe traseul mai sus amintit a fost efectuat cu autobuzele din dotarea RAT. Modernizarea liniei de tramvai a costa 5 milioane de euro (fonduri europene), lucrările fiind executate de asocierea Mari-Vila Com SRL Bucureşti – Metalcolect Prod SRL Târgu Jiu, cea care a câştigat licitaţia derulată în 2021. Contractul de lucrări încheiat în ianuarie 2022 pentru reabilitarea căii de rulare a tramvaiului de pe strada Henry Ford din Craiova şi extinderea sistemului de management al traficului a fost ajustat cu 23%. Asta înseamnă că valoarea lucrărilor de execuţie a crescut de la 5 la 6 milioane de euro.


Lucrările au constat nu doar în reabilitarea căii de rulare a tramvaiului, ci şi modernizarea staţiilor pentru călători şi extinderea sistemului de management al traficului. S-au reabilitat 1.400 m de cale dublă de rulare a tramvaiului.
Lucrările erau programate să se desfăşoare pe parcursul a șapte luni și să se finalizeze exact în luna în care noile tramvaie de la Pesa ajungeau în Craiova. Contractul cu firma care a reabilitat calea de rulare a tramvaiului de pe strada Henry Ford a fost semnat pe 19 ianuarie 2022.

Se reabilitează şi linia de tramvai de pe Calea Severinului

La începutul lunii martie, Primăria Craiova a atribuit şi un al doilea contract de modernizare a căii de rulare a tramvaiului. Este vorba de linia de tramvai din zona Peco Severinului – Cernele, mai exact de la OMV Severinului până la CLF, unde este bucla de întoarcere. Aici, lucrările vor demara în perioada următoare. Contractul a fost estimat la valoarea de 41.479.374,81 lei (fără TVA) şi a fost obţinut de firma Urban Profile Grele SRL, din Bucureşti. Aceasta s-a prezentat la licitaţie cu Swietelsky Constructii Feroviare SRL, ca terţ susţinător, şi TIAB SA – subcontractant, şi a primit contractul după ce a venit cu o ofertă de 37.046.714,93 lei (fără TVA). Adică 8,9 milioane de euro cu TVA.


Lucrările presupun două faze: reabilitarea liniei aeriene de contact și a rețelei electrice de alimentare a acesteia și reabilitarea căii de rulare, a aparatelor de cale și a stațiilor pentru călători. Concret, vorbim de reabilitarea a 2,5 km de cale dublă de rulare a tramvaiului pe Calea Severinului, plus partea de rețea. Vor fi înlocuiți unii stâlpi, va fi nevoie de traversări noi ale căii de rulare, va trebui desfăcute actualele șine și traversele de cale ferată pe care sunt fixate acestea şi refăcute straturile de infrastructură de cale. În sarcina constructorului mai intră şi amenajarea celor 10 stații de tramvai existente și dotarea corespunzătoare a lor. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 17 luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS