2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPână la urmă, cât spaţiu verde are Craiova?!

Până la urmă, cât spaţiu verde are Craiova?!

Suprafaţa spaţiilor verzi din Craiova rămâne deocamdată o necunoscută. Aceasta a fost estimată de administraţia locală la 780 de hectare înainte de atribuirea contractului pentru realizarea Registrului Local al Spaţiilor Verzi. Însă un reprezentant al consorţiului de firme care a câştigat licitaţia susţine că realitatea din teren nu bate cu estimările şi că, de fapt, ar exista cu aproximativ 30% mai puţine spaţii verzi pe terenul oraşului.

Contractul pentru elaborarea spaţiilor verzi a fost reziliat

Conform unei legi din 2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, autorităţile locale sunt obligate să țină evidența spațiilor verzi, prin constituirea registrelor locale ale spațiilor verzi. Legea nu a fost respectată ani întregi, Craiova fiind doar unul dintre oraşele care nu au luat măsuri în acest sens ani la rând.
Prin anul 2017, registrul pentru spaţiile verzi din Craiova abia se afla în faza de licitaţie.

După ce contractul a fost, în sfârşit, atribuit unei asocieri între două firme, acesta a sfârşit prin a fi reziliat pentru „neîndeplinirea clauzelor de către prestator”. Informaţia a ieşit la iveală în urma unei solicitări transmise de GdS către Primărie în luna iunie a acestui an. „Contractul de achiziţie publică pentru elaborarea Registrului local al spaţiilor verzi din intravilanul municipiului Craiova nu a fost finalizat. Contractul a fost încheiat între Municipiul Craiova şi asocierea de firme SC Primul Meridian SRL şi SC Intergraph Computer Service SRL”, ne-a transmis Primăria Craiova.

Într-un răspuns la o solicitare ulterioară, reprezentanţii municipalităţii au detaliat motivul rezilierii. Aceştia spun că prestatorul nu a respectat termenele pentru predarea lucrărilor din etapele 4, 5 şi 6 şi că nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor pentru prelungirea contractului. Înainte de reziliere, asocierea de firme predase baza de date pentru o treime din suprafaţa municipiului Craiova, ne-a comunicat municipalitatea. Baza de date includea „terenuri şi spaţii verzi compacte, arbori izolaţi şi arbori ocrotiţi”.

Suprafaţa estimată versus suprafaţa identificată de prestator: O diferenţă de 30%

Conform caietului de sarcini, suprafaţa spaţiilor verzi situate pe terenurile ce aparţin domeniului public al municipiului Craiova, incluzând si locaţiile componente, este de aproximativ 780 hectare. În schimb, prestatorul a declarat pentru GdS că nu a reuşit să identifice pe teren decât aproximativ 500 de hectare. Şi aici ar fi incluse şi unele elemente mai dificil de inventariat drept spaţii verzi, cu suprafeţe mici, a exemplificat pentru GdS Dinu Cristian Glonţ, din partea firmei Primul Meridian.

„Acesta este motivul pentru care contractul nu a putut fi dus la bun sfârşit, pentru că exista această diferenţă. Or, lipsa acestei suprafeţe naşte tot felul de întrebări şi reorganizări. Efectiv, în înscrisurile registrelor pe care le are administraţia locală la dispoziţie, cu această suprafaţă figurează. Eu nu am văzut niciodată asta, dar asta s-a discutat tot timpul. Dar era vorba de suprafeţele mari, ca Parcul Romanescu, English Park sau altele care nu dau această suprafaţă de 780. Şi atunci au adăugat scuarul de pe Calea Bucureşti etc. Apoi ce înseamnă pomi… Îl iei în considerare pe cel care abia a fost plantat şi are 2 centimetri diametrul tulpinii? Acela trebuie inventariat când va deveni pom, nu acum”, a explicat reprezentantul firmei care a câştigat licitaţia pentru elaborarea registrului.

„Azi măsuram nişte suprafeţe, mâine nu mai erau valabile”

Acesta spune că diferenţa este evidentă şi că motivul ar fi retrocedările. „Această diferenţă provine din neactualizarea suprafeţelor care au plecat prin retrocedări… Măsurătorile nu mint. Dacă ai evidenţă înscrisă undeva şi măsori şi nu ajungi la acea cifră, e clar că evidenţa nu a fost actualizată. Nu ştiu a cui e vina. Dar un lucru era cert, nu se putea continua cu contractul”, spune Glonţ.

Fostul prestator adaugă că faptul că după trei decenii încă sunt persoane care nu au fost repuse în proprietate prin legea retrocedărilor afectează întreg procesul de inventariere, care devine sisific.
„Niciodată nu a făcut nimeni o inventariere exactă şi nu a ţinut o evidenţă a spaţiilor care au plecat efectiv din Primărie.

Închipuiţi-vă că, dacă măsuram astăzi nişte suprafeţe, mâine nu mai erau valabile pentru că se întâmpla să câştige cineva un drept în instanţă pentru spaţiul verde dintre blocuri, de exemplu. Iar noi trebuia să revenim de fiecare dată, fără vreo plată suplimentară – pe care nici măcar nu am cerut-o – pentru a reevalua suprafeţele respective şi tot ce decurge din asta. Măsurătorile sunt una, dar în spate e o întreagă poveste cu fişa spaţiului verde. Or, nu poţi veni zilnic să modifici şi să reiei la nesfârşit aceste lucruri. Nu s-a stabilit un moment 0 – de aici încolo nu mai reevaluăm. Pentru că nimeni nu poate opri hotărârile instanţei sau faptul că s-au retrocedat o mulţime de spaţii verzi între blocuri”, a precizat Dinu Cristian Glonţ.

Primăria nu face lumină în cazul suprafeţelor disonante

În urma discuţiei GdS cu prestatorul, am încercat să obţinem un punct de vedere de la Primărie privind diferenţele mari între suprafeţele estimate de administraţie şi cele identificate pe teren. Însă municipalitatea ne-a spus că suprafaţa totală a spaţiilor verzi situate în intravilanul Craiovei „nu poate comunicată ca rezultantă a identificărilor şi măsurătorilor din teren întrucât contractul nu a fost finalizat”.
Aşadar, încă nu ştim oficial care este suprafaţa spaţiilor verzi din Craiova.

Primăria Craiova s-a hotărât să-şi ia soarta în mâini, cu ajutorul RAADPFL

După rezilierea contractului, Primăria Craihttp://www.primariacraiova.roova a decis să elaboreze Registrul Spaţiilor Verzi prin forţe proprii, cu ajutorul RAADPFL Craiova. GdS a întrebat municipalitatea dacă deţine mijloacele tehnice necesare pentru acest demers şi de ce a mai organizat totuşi o licitaţie pentru realizarea Registrului dacă putea face treaba singură. Conform răspunsului transmis de instituţie, Primăria şi RAADPFL „dispun în prezent de personal specializat atât în măsurători topografice, cât şi în silvicultură, dar şi de un sistem informaţional al spaţiilor verzi”. Acesta din urmă, precizează Primăria, a devenit operativ în urma contractului atribuit prin licitaţie şi ulterior reziliat.

Am întrebat Primăria dacă a ajuns la o cifră privind suprafaţa totală de spaţiu verde pe care o deţine, în prezent, oraşul, dar până la încheierea ediţiei nu am primit răspuns.

Pe aceeaşi temă:

Registrul Spaţiilor Verzi din Craiova, „în pom”

Primăria Craiova a scăpat neamendată pentru lipsa Registrului Spațiilor Verzi:„S-a dat amendă… care a fost avertisment”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS