-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPasajul Gârleşti construit de CNI, Fan Zone tras pe linie moartă

Pasajul Gârleşti construit de CNI, Fan Zone tras pe linie moartă

Şedinţa de Consiliu Local al Municipiului Craiova de ieri s-a desfăşurat pe repede înainte şi cu puţine „turbulenţe”, câteva intervenţii din partea consilierilor USR. Cele 32 de puncte de pe ordinea de zi a şedinţei au fost parcurse de către consilieri fără dezbateri aprinse.

Discuţii timide au fost iscate de faptul că Primăria Craiova va plăti o nouă taxă – 29.690 de euro- către European Best Destinations, pentru ca orașul să fie inclus în clasamentele internaționale ale site-ului cu același nume. Suma va acoperi promovarea turistică a Craiovei pe o durată de un an, vizat fiind târgul de Crăciun din această iarnă.


„Pentru al treilea an la rând, ne este cerută această sumă de 150 de mii de lei, dar executivul nu ne-a prezentat date şi cifre concrete. Noi investim an de an 30 de mii de euro, dar nu ştim ce beneficiu, câţi turişti ne aduce acest site, pentru că nu ne sunt puse la dispoziţie aceste cifre. Sunt vloggeri în Europa axaţi pe partea aceasta de turism care au milioane de followuri şi care pentru această sumă sunt convins că ar face promovare oraşului nostru iar impactul ar fi mult mai mare”, este de părere Cezar Drăgoescu, consilierul local USR.

Ședința Consiliului Local al Municipiului Craiova


În replică Dan Spânu, consilier local PSD a spus: ” De fiecare dată s-au spus cifrele şi succesul acestei promovări. Imaginea Craiovei nu poate fi promovată mai bine decât sub această formă. Câştigurile au fost evidente reale. HORECA au spus că au avut de trei, patru ori mai mulţi turişti. Este un succes, iar suma este infimă”.
Răspunsul final a venit din partea primarului Lia Olguţa Vasilescu: ” Din punctul meu de vedere, este cea mai bună strategie de marketing pe care a avut-o vreodată Craiova să promoveze pe acest site. Nu este orice fel de site. Este site-ul partener al Comisiei europene pentru turism, estesite-ulk care are cea mai mare vizibilitate în întreaga lume. Noi am fost votaţi la Târgurile de Crăciu în ultimi doi ani de cetăţeni din SUA. Asta înseamnă că site-ul are vizibilitate foarte mare. Cifrele le-am pus de fiecare dată la dispoziţie, le-am dat şi în presă, sunt milioane de vizualizări care ne-au adus nouă publicitate. Mai mult, dacă ar fi fost să plătim toată publicitatea rezultată în urma apariţiei noastre pe acest site pe toate televiziunile naţionale ar fi trebuit să plătim nişte milioane de euro. Faptul că noi am apărut pe acest site şi am fost al treilea oraş din UE cu Târgul de Crăciun, practic ne-a adus nou publicitate de milioane de euro. Insist să spun, nu sunt banii noştrii. Sunt bani care se plătesc din taxa hotelieră, iar hotelierii sunt mulţumiţi. Din punctul meu de vedere, suma este mică în raport cu ceea ce ne-a produs de fiecare dată acest site”, a conchis Lia olguţa Vasilescu.

O parcare la fereastră

Discuţii a iscat şi proiectul de hotărâre cu privire la construirea unei parcări supraetajate în parcarea din spatele Judecătoriei Craiova. Consilierul local USR, Cezar Drăgoescu a spus că proprietarii din blocurile învecinate nu-şi doresc încă „un bloc de fier” la fereastra apartamentelor.

„Aici sunt două probleme foarte mari. Prima este legată de calitatea vieţii cetăţenilor care locuiesc în blocurile din jurul parcării. Am fost contactat de preşedinta asociaţiei de proprietari. Locatarii nu sunt de acord să li se construiască în faţa geamurilor de la dormitoare încă un bloc din fiare. Un al doilea aspect important, acest SF ne arată că este un cost păgubos pentru bugetul nostru. Prin acest SF ne sunt propuse 82 de locuri de parcare la un cost de 4 milioane de euro. Asta în timp ce la Cluj s-a construit o parcare cu 300 de locuri de parcare cu 15 milioane de lei plus TVA şi cu două nivele subterane. La Bucureşti costul este la jumate. Noi avem 50 de mii de euro pe loc de parcare, în timp ce la Cluj avem undeva la 14 mii de euro şi la Bucureşti, undeva la 25 de mii de euro. Acest proiect este o gaură neagră la bugetul local”, a spus Cezar Drăgoescu.


Primarul Craiovei a spus că acest preţ nu este bătut în cuie. Costurile vor fi stabilite la licitaţie. „Aş vrea să fac o precizare, dacă facem o parcare subterană, costul este şi mai mare. În ceea ce priveşte costurile, acestea sunt orientative, va urma o licitaţie. Dacă la licitaţia respectivă vor veni firme care vor putea să facă la costuri de 10 ori mai mici, dar mă îndoiesc, n-am nimic împotrivă”, a spus Lia Olguţa Vasilescu.

Pasajul Gârleşti construit de CNI

Pasajul Gârleşti a fost un alt punct pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local al Municipiului Craiova.
Consilierii locali de la USR au întrebat când vor demara lucrările la acest pasaj şi de unde vin banii, pentru că discuţiile sunt pe această temă de câţiva ani de zile. „Tot discutăm de acest pasaj de câţiva ani de zile. Ne întreabă cetăţenii şi noi nu avem un răspuns concret. Când se estimează să înceapă construirea şi care este sursa de finanţare, fonduri europene sau fonduri proprii?”, a întrebat Cezar Drăgoescu, consilier local USR.


„Am aşteptat până acum apariţia ghidurilor pe fonduri europene. Nu există în ghidurile pe fonduri europene nimic care să însemne investiţie pentru transportul rutier altul decât transportul în comun. Noi am făcut pe ciclul financiar trecut, practic partea de documentaţie, am cerut-o la ADR ca să fie decontată ca să facem pasajul pe fonduri europene. Practic ne-am dat seama că nu putem face acest pasaj pe fonduri europene decât dacă îl facem în integralitate pentru transportul în comun. Dacă-l facem de patru benzi, de exemplu, doar partea pentru autobuze era eligibilă. Nu mai acceptă UE pentru parte de infrastructură. În aceste condiţii ne-am retras cererea de la ADR şi am transmis-o la CNI. Este obţinută finanţarea de la CNI, este pe lista sinteză. Noi la CNI eram cu Fan Zone, având în vedere OUG care interzice ca cel puţin pe o perioadă de un an de zile să se poată construi vreo sală de sport am schimbat cu pasajul Gârleşti. Este la faza de autorizaţie de construire, este la faza la care CNI trebuie să facă procedurile de lictaţie pentru construirea a cestui pasaj”, a răspuns primarul Craiovei.


În final, toate proiectele au fost votate.

Proiect Fan zone

Fan zone

Autoritățile locale intenționează să realizeze un fan zone – o zonă dedicată celor care iubesc sportul în zona Pieței Vechi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS