Un tânăr, de 18 ani, din Gorj, luat la ocazie, ar fi fost violat de un șofer de 45 de ani. Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați pe 3 octombrie de un tânăr de 18 ani, din comuna Vladimir, despre faptul că la aceeași dată, în jurul orei 15.00, un bărbat necunoscut l-ar fi luat la ocazie cu mașina, iar pe parcursul drumului, l-ar fi atins în zona intimă.
La un moment dat, conducătorul autoturismului ar fi oprit în zona râului Galbenul din orașul Novaci, iar tânărul de 18 ani ar fi coborât.
„În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că un bărbat de 45 de ani, din localitatea Bumbești Pițic, l-ar fi luat la ocazie pe tânăr și ar fi condus un autoturism pe drumurile publice, deși nu deține permis de conducere. Ulterior, bărbatul de 45 de ani, ar fi întreținut relații sexuale, neconsimțite cu tânărul de 18 ani.
După administrarea probatoriului, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere.
Bănuitul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă, fiind respinsă de către instanța de judecată”, conform IPJ Gorj.
Citeşte şi: Un traficant de migranţi a fugit din sediul Poliţiei de Frontieră, într-o pauză de audieri