-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljClujean prins în timp ce conducea drogat, la Craiova

Clujean prins în timp ce conducea drogat, la Craiova

În ultimele 48 de ore, polițiștii doljeni au acționat pe drumurile publice din județ, pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie. Doi șoferi, dintre care unul din Cluj, au fost prinși în timp ce conduceau sub influența drogurilor.

Cu acestă ocazie au fost organizate și executate acțiuni punctuale, acțiune Blitz pe DN 6, acțiunea Focus on the road pentru combaterea distragerii atenției la volan. De asemenea, acțiuni pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.

Amenzi de 70.000 de lei

Pe parcursul celor două zile, polițiștii au legitimat și verificat peste 450 de persoane, fiind controlate și aproximativ 320 de autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate peste 340 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 70.000 de lei. Totodată, au fost reținute 38 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

Depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive

În dimineața zilei de 13 octombrie, ora 07.30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un tânăr de 31 de ani, din județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brestei.

„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că acestea nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au transmis polițiștii.

Cercetat pentru refuz de recoltarea mostrelor biologice

La data de 14 octombrie, ora 16.55, poliţişti din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au depistat un bărbat de 45 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un moped pe strada Doljului. „În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că acestea nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal. Persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, recoltare pe care a refuzat-o. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice”, au mai precizat polițiștii.

Citește și: VIDEO Dolj: A furat aur în valoare de 35.000 de lei și a încercat să fugă din țară

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS