Un instructor auto craiovean a fost prins în flagrant, luni, de polițiștii anticorupție, în timp ce primea bani de la un cursant. Instructorul promisese că în schimbul banilor îl va ajuta să treacă proba practică pentru obținerea permisului de conducere.
Instructorul auto autorizat, de 35 de ani, a cerut 1.500 de lei de la o persoană care făcuse cursurile unei școli de șoferi din Craiova. El a promis că va interveni pe lângă polițiști astfel încât cursantul să promoveze ușor și sigur proba practică pentru permis.
Procurorii au dispus luni punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat. Cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
Procurorul de caz a dispus măsura reţinerii incupatului pentru 24 de ore. Vineri, acesta va fi prezentat Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivā.
Citeşte şi: Vâlcea: TIR căzut de pe pod după ce s-a lovit de o betonieră