Un bărbat, de 50 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, județul Gorj, a fost condus la sediul Poliţiei Locale Târgu Jiu după ce a urmărit nejustificat două fete, pe o stradă din municipiul Târgu Jiu, adresându-le cuvinte și expresii cu conotații sexuale.
Pe 30 octombrie 2023, în jurul orei 15.00, cele două fete de 16, respectiv 20 de ani, în timp ce erau urmărite de bărbat, pe strada 23 August, au cerut ajutorul unui echipaj din cadrul Poliției Locale Târgu Jiu care se afla în zonă.
Polițiștii locali l-au condus pe bărbat la sediul instituției pentru stabilirea identității, ulterior fiind predat organelor de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor.
Citeşte şi: Un bărbat a agonizat o noapte întreagă pe câmp după ce a fost prins într-o balotieră