Crește numărul bolnavilor de cancer din județul Gorj. De la începutul anului și până în momentul de față au fost înregistrrate de către medicii de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu 204 cazuri noi de cancer în rândul persoanelor care s-au prezentat la secția Oncologie și la cabinetul de specialitate.
Conform reprezentanților Spitalului Județean de Urgență, au fost circa 200 de internări pe luna la Secția Oncologie. Pe la Spitalul Județean Târgu Jiu au trecut de la începutul anului și până în prezent 10.201 persoane, față de 10.000 în tot anul trecut. Nu este exclus să mai apară cazuri noi de cancer până la finalul lunii decembrie.
Zilnic, de ședințele de chimioterapie și de monitorizarea oncologică beneficiază între 15 și 20 pacienți, iar o ședință de chimioterapie poate dura între 2 și 10 ore.
De asemenea, în Ambulatoriul Integrat al Spitalului există Cabinetul de Oncologie, acolo unde, anul acesta, au beneficiat de consult de specialitate, rețete gratuite și referate medicale peste 5.300 pacienți. Oncologia este specialitatea care, la nivelul unității medicale, tratează cei mai mulți pacienți.
Citește și: Un bărbat supărat că nu funcționează ATM-ul s-a răzbunat intrând cu mașina în el