Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj a amendat cu 20.000 Carmangeria AXA din comuna Stănești, pentru nereguli depistate în urma unui control. A fost dispusă și oprirea temporară a activității până la remedierea deficiențelor.
„A fost verificată carmangeria AXA Carm SRL din comuna Stănești și au fost constatate următoarele: produse nesigure, fără respectarea condițiilor de depozitare; spații de producție și depozitare necorespunzătoare, nefiind igienizate corespunzător, paviment deteriorat, agregate neigienizate și cu coroziune.
Au fost aplicate două amenzi în valoare totală de 20.000 lei, a fost dispusă măsura de oprire de la desfacere pentru 204 kilograme de produse în valoare de 2.773 lei, dar și măsura de oprire temporară a prestării serviciilor”, potrivit CJPC Gorj.
Citește și: Vâlcea: Șofer rănit după ce s-a răsturnat cu mașina