O femeie din Gorj a fost dată dispărută după ce, pe 3 noiembrie, a plecat de acasă, să își vadă copiii rămași cu fostul soț, în județul Olt. Concubinul femeii a alertat poliția, după ce aceasta nu a mai ajuns la copii, în Olt, dar nici în Gorj, la actualul domiciliu. Ultima dată a fost văzută în Craiova.
Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați luni de către un bărbat, de 42 de ani, din comuna Stejari, cu privire la faptul că, la data de 3 noiembrie, concubina sa, Baciu Andreea, de 29 de ani, din aceeași localitate, a plecat în mod voluntar de la domiciliu împreună cu acesta, fiind lăsată într-o stație din municipiul Craiova, județul Dolj. Femeia mergea să-și vadă copiii rămaşi cu fostul soţ în orașul Corabia, județul Olt, neajungând la destinație, iar până în prezent nu a mai revenit la domiciliu.
Semnalmente: înălţime de 1,65-1,70 m, greutate aproximativ 60 kg, păr șaten, constituție atletică, față ovală, ochi căprui.
În momentul plecării era îmbrăcată cu o bluză de culoare neagră, pantaloni de culoare neagră și un hanorac de culoare negru cu imprimeuri albe, iar în picioare purta o pereche de adidași cu alb si portocaliu.
Persoanele care pot oferi informații cu privire la tânăra în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Citeşte şi: Târgu Jiu: Zeci de elevi care chiuleau de la ore, găsiți în baruri și pe străzi