-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVIDEO Balul Bobocilor de la „Elena Cuza“: manele, dedicaţii şi versuri despre sex

VIDEO Balul Bobocilor de la „Elena Cuza“: manele, dedicaţii şi versuri despre sex

Balurile bobocilor din Craiova se transformă, încet-încet, în spectacole hidoase, în timpul cărora elevii care tocmai au intrat la liceu asistă la cuvinte obscene, îndemnuri la consum de droguri sau la activităţi sexuale din partea artiştilor invitaţi să cânte. Chiar dacă liceele sunt direct implicate, acestea se ascund în spatele contractului semnat cu o firmă organizatoare, căreia îi lasă mână liberă să aducă pe scenă pe oricine, în funcţie de dorinţa elevilor.

Săptămâna trecută, GdS a scris despre balul bobocilor de la Colegiul Naţional Carol I, unde artiştii invitaţi – Marko Glass & Bvcovia – au cântat versuri pline de cuvinte triviale, menite să îi provoace pe elevi la consum de droguri, violenţă sau acte sexuale. Luni, o altă mamă, de această dată a unei eleve de la Colegiul Naţional „Elena Cuza“, ne-a sesizat faptul că în timpul balului dedicat elevilor care abia au început liceul s-au cântat manele, s-au făcut dedicaţii şi s-au cântat versuri despre sex.

„Sex frontal, sex orizontal“

Mama unei eleve de la Colegiul Naţional „Elena Cuza“ din Craiova ne-a trimis o sesizare legată de ceea ce s-a petrecut în timpul balului bobocilor, care a avut loc pe 10 noiembrie, şi la care fiica sa a luat parte. Îngrijorată de modul în care s-a desfăşurat actul artistic, femeia ne-a povestit în detaliu tot ce s-a întâmplat.

„Sunt un părinte îngrijorat de cele întâmplate în ultimul timp la balurile de boboci și muzica pe care o ascultă copiii zilelor noastre. După ce am citit articolul dumneavoastră în legătură cu balul liceului vecin, am zis că poate este o întâmplare, dar o verificare nu strică. Am și eu tot o fată și am fost îngrijorată să văd dacă așa s-a întâmplat și la balul ei, fată mea fiind elevă în Colegiul Național “Elena Cuza”. Nepricepandu-mă foarte bine la muzica din ziua de astăzi, am căutat să văd cine a cântat și ce cânta. Aici am început să mă îngrijorez, nu eram la curent că balul Colegiului Național “Elena Cuza” are în prim-plan un manelist“, ne-a povestit femeia.

„Artistul a luat dedicații de la copii, a luat fete din public să îi danseze lui ….“

Nu credeam că manelele au pus stăpânire și pe evenimentele organizate de școală. Poate sunt eu demodată, m-am gândit că poate nu a cântat manele, am mers mai departe… . Am așteptat să vină de la școală și am rugat-o să îmi arate filmări de la balul lor. Am simțit-o că se eschivează, după care am insistat. I-am explicat că o înțeleg. Am crezut că este vorba de genul muzical, după ce s-a relaxat și mi-a arătat filmări, am rămas stupefiată. Ceea ce am văzut acolo cu siguranță nu are nici cea mai mică legătură cu un bal de liceu. Artistul a luat dedicații de la copii, a luat fete din public să îi danseze lui … doamnee… fete minore. Fata mea a trebuit să asculte: „Hai dârla, dârla, dârla como’ fantastic/ Sex frontal, sex orizontal/Hai vino Carolina că să ți-o fac iar“, ne-a povestit femeia.

„Cum e posibil să cânte așa ceva în față copiilor?“

După ce a văzut filmările din timpul balului, mama elevei a rămas şocată şi s-a întreabat cum a fost posibil ca o unitate de învăţământ să încurajeze sau să fie de acord ca astfel de artişti să cânte unor minori.

„Au ajuns aceșți artiști să cânte în fața copiilor noștri minori despre pozițiile sexuale. Ba mai mult, am fost șocată când am constatat că o melodie mai târziu, artistul le arată cum se face. În timp ce cânta, s-a întins pe jos, pretinzând preț de câteva secunde bune că efectuează un act sexual. Eu sunt în stare de șoc de câteva zile. Am crezut că dacă fata mea învață și se duce la colegiul acesta va scapă de tentațiile actuale ale societăţii. Însă ei le aduc la bal și le promovează?

Am certat-o, din ce știam eu nici nu asculta manele. S-a scuzat că a fost obligată să cumpere bilet. Așa este? Mi-este scârbă total…. . Acest bal, acel afiș, a fost promovat prin școală, chiar și la radio am auzit, toți profesorii știau despre el. De ce nimeni nu a întrebat cum este posibil să aibă copiii manele la bal? Se ascultă și la soneria școlii acum? Directorul de ce și-a dat acordul pentru acest lucru? Cum e posibil să cânte așa ceva în fața copiilor? Am înțeles ulterior că nici nu este melodia lui, atunci de ce a cântat-o? De ce nimeni nu a avut un control asupra a ceea ce cântă? De ce a fost lăsat să facă dedicații? De ce a fost lăsat să ia fete din public pe scenă să le transforme în animatoare? Cum este posibil așa ceva?“, ne-a mai scris mama elevei din Elena Cuza.

Directorul de la Elena Cuza: Se întâmplă ce vor elevii la baluri

Artistul care a cântat la balul elevilor de la Elena Cuza a fost manelistul Luis Gabriel, care a fost anunţat pe afişul evenimentul ca „special guest“. L-am contactat pe directorul unităţii de învăţământ, Liviu Cotfasă, şi l-am întrebat dacă este la curent cu ceea ce s-a cântat în timpul balului.

Acesta a încercat să spună că este posibil ca imaginile să nu fie din timpul balului de la Elena Cuza. De asemenea, a susţinut că asta îşi doresc elevii. „Se întâmplă ce vor elevii la baluri, numai că nu înseamnă că este adevărat că la balul nostru s-au folosit cuvinte obscene. Nu ştiu de unde aţi văzut filmări, dacă erau sau nu de la balul nostru. Au fost manele, într-adevăr, că asta cer copiii. Dar eu nu ştiu să fi fost cuvinte obscene sau dedicaţii. Anul trecut am adus pe altcineva la bal, au venit doar 150 de copii şi nu am putut să plătim nici cheltuielile. Acum am zis să îşi aleagă pe cine vor, dar fără cuvinte obscene, asta a fost impunerea noastră către firma organizatoare şi, din câte am înţeles, aşa a şi fost: fără cuvinte obscene“, ne-a spus directorul CN Elena Cuza.

„Mă rog…cu tentă sexuală…da“

După ce i-am transmis cuvintele folosite în timpul unei melodii, despre care directorul spunea că nu are cunoştinţă, a continuat cu declaraţia. „Mă rog…..cu tentă sexuală…da. Dar, încă o dată, nu ştiu dacă a fost aşa. De ce, totuşi, s-a făcut sesizarea atât de târziu, fiindcă balul a fost pe 10 noiembrie? De ce acea mămică a făcut sesizarea tocmai acum, de ce nu a venit la şcoală să întrebe? Am avut profesori care au participat la eveniment, dar nu mi-au spus nimic. Decizia legată de cine va cânta s-a luat între diriginţi, elevi şi Consiliul Elevilor“, a mai spus Liviu Cotfasă.

L-am mai întrebat pe director de ce acceptă un colegiu de prestigiu să se cânte manele la un balul bobocilor. Acesta a dat vina pe părinţi şi pe cultura muzicală pe care o deprind copiii de acasă. „Cum de acceptă părinţii ca toţi copiii să asculte numai manele? Asta este societatea. La ultima întâlnire cu părinţii, le-am transmis acestora ce fac copiii. Era vorba despre evenimentul de absolvire, că voiau să fie tot cu manele. Noi ne-am opus, le-am spus că nu vrem aşa ceva.

Le-am dat exemplu colegii din Bucureşti, care la absolvire fac o paradă în costume epocă. Am vrut să îi sensibilizez şi să le transmit că noi ne dorim altceva. Dar, organizarea unui bal presupune nişte costuri, la care trebuie să participe elevii. Eu, personal, sunt contra acestor baluri. Dar dacă elevii au drepturi şi vor să facă baluri şi să participe, asta fac. Nu o să mai facem niciun bal şi o să fie mult mai bine“, a încheiat directorul Colegiului Naţional „Elena Cuza“.

Citeşte şi: Balul Bobocilor de la Carol I, „regal“ de versuri care incită la consum de droguri şi acte sexuale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS