Primăria Municipiului Târgu Jiu a lăsat sportivii Clubului Sportiv Pandurii fără alocația de hrană. Fiecare sportiv primea 25 de lei pe zi pentru o masă caldă.
Primăria a anunțat miercuri CS Pandurii că nu mai poate achita masa sportivilor, din cauza măsurilor de austeritate și pentru plafonarea cheltuielilor.
„Primăria plătea în baza unui protocol, a unei hotărâri de consiliu local și a unei hotărâri de guvern 25 lei/zi/sportiv, pentru un număr de 16 sportivi, unii din ei fiind și sportivii CSM Târgu Jiu, clubul primăriei.
25 de lei, 3 mese pe zi, pentru un sportiv de performanță.
De cât manancă un sportiv legitimat la CSM Târgu Jiu?
Știu că nu contează pentru voi, dar nici pe ăștia nu vreți să-i plătiți, adică 12.000 lei pe lună”, potrivit lui Mihai Prunariu, directorul CS Pandurii Târgu Jiu, club aflat în subordinea Ministerului Sportului.
Unii dintre sportivii lăsați fără masă au dublă legitimare la CSM Târgu Jiu, respectiv CS Pandurii Târgu Jiu.
Citește şi: Un șofer a murit decapitat după ce a lovit cu mașina un gard și un stâlp