Doi bărbați, de 23 și 25 de ani, în timp ce se aflau ieri în incinta unei săli de jocuri din Târgu Jiu, ar fi amenințat mai multe persoane cu acte de violență. Cei doi aveau asupra lor un cuțit.
În urma solicitării unui agent de securitate de a părăsi incinta, bărbații au devenit agresivi. L-au lovit și au fugit de la fața locului. În urma activităților de căutare, oamenii legii i-au identificat pe cei doi bărbați în zona Gării din Târgu Jiu.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire, tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Ca urmarea a cercetărilor efectuate de polițiști și a probatoriului administrat în cauză, față de cei doi barbați a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. Miercuri urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propunere legală corespunzătoare.
Citeşte şi: Tânăr din Argeș, reținut în Gorj după ce ar fi bătut doi bărbați