Consiliul Judeţean (CJ) Dolj intenţionează ca în acest an să cumpere microbuze electrice care vor fi folosite pentru transportul şcolar al elevilor din 24 de localităţi doljene. Este vorba despre un proiect pe fonduri europene, a cărui valoare depăşeşte 6 milioane de euro.
După megalicitaţia pentru construirea centrului sportiv la Stadionul Tineretului, CJ Dolj a publicat o nouă licitaţie prin intermediul căreia vrea să achiziţioneze 24 de microbuze electrice pentru transportul elevilor din învățământul preuniversitar din județul Dolj. De data aceasta este vorba despre bani europeni, prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, în cadrul proiectului ,,Transport şcolar verde pentru elevii din județul Dolj”. Valoarea totală estimată pentru acest contract este de 30.172.560 de lei, fără TVA (aproximativ 6.058.000 de euro).
Însă, achiziţia nu se va face de pe o zi pe alta, iar elevii ar putea beneficia de aceste microbuze cel mai devreme în prima parte a anului şcolar următor. Deocamdată, firmele interesate îşi pot depune ofertele până pe 12 februarie. Apoi vor urma şase luni până ce Consiliul Judeţean Dolj va face toate evaluările necesare pentru a putea desemna firma câştigătoare, care va livra microbuzele. Acest lucru se va întâmpla undeva la finalul lunii august, adică foarte aproape de începerea anului şcolar următor. Apoi firma câştigătoare va avea la dispoziţie, potrivit contractului, nouă luni pentru a duce la îndeplinire contractul. Aşadar, este posibil ca până la finalul anului şcolar 2024 – 2025 toate cele 24 de microbuze electrice să ajungă la şcolile din Dolj care au fost puse pe listă.
În ce localităţi vor ajunge microbuzele pe care le cumpără CJ Dolj
Microbuzele şcolare electrice vor ajunge în 24 de localităţi doljene care au cea mai mare nevoie, după cum susţine CJ Dolj. Este vorba despre: Afumaţi, UAT Braloștița, Drănic, Rast, Pleșoi, Amărăştii de Jos, Teslui, Argetoaia, Bratovoieşti, Catane, UAT Cotofenii din Dos, UAT Desa, UAT Dragoteşti, UAT Murgaşi, UAT Perişor, UAT Sopot, UAT Vîrvoru de Jos, UAT Valea Stanciului, UAT Bârca, UAT Bistreț, UAT Celaru, UAT Caraula, UAT Gângiova, UAT Șimnicu de Sus. Mijloacele de transport vor avea o capacitate de 16 locuri pe scaune, din care un loc pentru persoane cu dizabilități, plus un loc pentru conducătorul auto.
Ce dotări vor avea microbuzele
Microbuzele electrice or fi echipate cu un set de anvelope de vară, împreună cu un set de anvelope de iarnă, urbane și roată de rezervă. Numărul ușilor de acces pentru microbuzele electrice va fi de minimum trei (trei căi de acces distincte), din care o ușă va fi utilizată pentru rampa specifică accesului persoanelor cu mobilitate redusă. Microbuzele electrice vor fi echipate cu ciocănele de spargere a geamurilor considerate ieșiri de siguranță. Acestea vor fi poziționate la vedere. leșirile de siguranță vor fi marcate și inscripționate în limba română. Scaunele pentru pasageri vor fi realizate astfel încât să asigure confort și protecție în caz de accident atât în cazul impactului frontal cât și la cel din spate. Acestea vor avea tapițeria rezistentă la uzură și murdărie, ușor lavabilă și vor fi prevăzute cu centuri de siguranță.
Dispunerea scaunelor și dimensiunea spațiului destinat accesului persoanelor cu mobilitate redusă (în zona amplasării rampei de acces destinată acestui scop) va asigura respectarea normelor internaționale și europene în vigoare. În zona ușii unde este amplasată trapa destinată accesului persoanelor cu dizabilități, se va rezerva un spațiu destinat căruciorului. Fiecare loc va avea prevăzut un spațiu suficient pentru depozitarea/ transportul bagajelor/ ghiozdanelor elevilor. Microbuzul electric va fi prevăzut cu o rampă care va facilita accesul persoanelor ce se deplasează cu cărucior rulant. Microbuzul electric va fi echipat cu sisteme de încălzire, ventilație și condiționare a aerului. Cu privire la garanţia pe care o doreşte CJ pentru microbuzele electrie, aceasta va fi de „minim 150.000 km sau minim 36 luni de la data punerii în exploatare. Garanția se referă la microbuzul electric în ansamblu și la toate componentele acestuia“ se menţionează în contract.