5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjIPJ Gorj a deschis un dosar penal în urma accidentului de la Cariera Roșia

IPJ Gorj a deschis un dosar penal în urma accidentului de la Cariera Roșia

Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj a deschis un dosar penal în urma accidentului de muncă de la Cariera Minieră Roșia. Este vizată comiterea infracțiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Potrivit IPJ Gorj, patru persoane au ajuns la spital.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Borăscu, județul Gorj, în timp ce conducea o autoutilitară destinată transportului de persoane în Cariera Roșia, în urma efectuării manevrei de viraj la dreapta, a acroșat un corp dur (capul de acționare a benzii transportatoare).

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, în vârstă de 52 de ani și a altor trei pasageri din autoutilitară, cu toții fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto deținea permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, conform IPJ Gorj.

La Cariera Minieră Roșia au ajuns și doi inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Citeşte şi: Un adolescent a murit după ce o dubiță a intrat într-un TIR staţionat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS