Pompierii vâlceni au intervenit marţi, în intervalul orar 08.00 – 16.00, la 17 solicitări pentru stingerea incendiilor de vegetatie uscată: 1 Oteșani, 2 Prundeni, 1 Ocnele Mari, 1 Bălcești, 1 Sinești, 2 Berbești, 1 Budești, 2 Racovița, 1 Mateești, 1 Pesceana, 1 Mihăești, 1 Drăgășani, 1 Lădești și 1 Băile Govora.
Cea mai dificilă intervenţie a fost cea de la Oteşani, unde focul s-a extins pe 170 de hectare, ameninţând să cuprindă 29 gospodării.
Pompierii amintesc cetăţenilor faptul ca sunt obligaţi să respecte normele privind protecţia mediului care interzic arderea vegetaţiei uscate.
Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
De asemenea nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Potrivit pompierilor, au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime, dar sunt şi cazuri în care arderile necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, din cauza fumului dens.
Citește și: Un bărbat care a pierdut la păcănele şi-a adus copiii să spargă aparatul cu toporul și să ia banii din el