Primăria Craiova a pus în consultare publică un Regulament pentru amplasarea stațiilor de încărcare ale mașinilor electrice (acesta se află afişat pe site-ul Primăriei Craiova pentru consultare publică până la data de 15.04.2024). Administraţia locală a a stabilit o serie de condiţii pentru amplasarea staţiilor, dar şi interdicţii. Stațiile de încărcare destinate autovehiculelor electrice vor putea fi amplasate în Craiova în baza unui aviz de amplasare, în funcție de modelul acesteia și al zonei în care va fi pusă şi după plata unei taxe de 100 de lei.
După aprobarea Regulamentului privind aplicarea taxei speciale, utilizarea şi exploatarea stațiilor electrice de încarcare a autoturismelor electrice sau hibride, primăria vine cu un alt regulament. Este vorba de Regulamentul privind aplicarea taxei speciale pentru eliberarea avizului de amplasare a stațiilor de încărcare a autovehiculelor electrice. Cu alte cuvinte, stațiile de încărcare destinate autovehiculelor electrice şi hibrid vor putea fi amplasate în Craiova după plata unei taxe şi în baza unui aviz de amplasare, în funcție de modelul acesteia și al zonei în care va fi pusă. Amplasarea staţiilor de încărcare a autovehiculelor electrice este permisă numai în baza unui aviz de amplasare sau a autorizaţiei de construire, emise în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi cu respectarea prevederilor din regulament.
„Pot fi amplasate în toate locațiile care permite avizul de amplasare. În zonele protejate, în parcelările monument şi în cazul imobilelor clasate monument istoric, amplasarea staţiilor de încărcare autovehicule electrice este permisă, dacă, prin dimensiuni, formă sau amplasare, nu alterează caracteristicile arhitecturale și ambientale ale zonei.
Interdicţii pentru stațiile electrice de încărcare
Amplasarea staţiilor de încărcare a autovehiculelor electrice este interzisă în anumite locaţii. Acestea nu au ce căuta în ariile protejate de interes naţional sau internaţional. Nu pot fi amplasate în incinta locurilor de joacă şi a spaţiilor verzi. Exclus să fie amplasat în incinta cimitirelor sau lăcaşurilor de cult, a parcurilor sau grădinilor publice.
Staţiile electrice de încărcare nu vor fi amplasate nici în clădirile degradate sau înscrise într-o clasă de risc seismic, precum şi în clădirile abandonate.
La capitolul interdicţii sunt trecuţi în regulament şi:
„parapeţii, pilonii şi/sau pereţii podurilor/pasajelor rutiere subterane şi supraterane; stâlpii de susţinere a elementelor de semnalizare rutieră sau de circulaţie; în intersecţiile la nivel ale drumurilor publice cu căile ferate sau tramvai; pe suprafeţele de teren destinate asigurării vizibilităţii în curbe şi în intersecţii”, se spune în Regulament.
Aviz de amplasare pentru stațiile de încărcare
În incinta clădirilor monument istoric este permisă amplasarea doar ca parte integrantă a unei autorizaţii de construire, cu acordul expres al Ministerului Culturii. Pe drumurile naţionale şi autostrăzi se aplică regulamentul local al administratorilor.
Pentru emiterea avizului de amplasare sau a certificatului de urbanism (dacă amplasarea este supusă procedurii de autorizare) solicitantul – orice persoană fizică sau juridică interesată – trebuie să depună la emitent o documentaţie cuprinzând, printre altele: cerere tip, elemente de identificare ale solicitantului, persoană fizică sau juridică (carte de identitate, paşaport, cod de identificare fiscală/cod unic de înregistrare, în cazul persoanelor juridice etc.), elemente de identificare a imobilului în incinta căruia se solicită amplasarea staţiei de încărcare (act de proprietate, număr cadastral şi extras de carte funciară, pentru informare).
Regulamentul prevede şi sancţiuni
În cuprinsul său, Regulamentul prevede şi sancţiuni. De exemplu, amplasarea staţiilor de încărcare a autovehiculelor electrice fără avizul de amplasare emis de autoritatea publică competentă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.000 de lei şi 2.500 de lei pentru persoanele fizice şi juridice.
Odată cu sancţiunea contravenţională principală, obligatoriu se dispune şi aplicarea sancţiunii complementare de desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.
Ocuparea staţiei de încărcare de către o maşină care nu este electrică sau plug-in hibrid constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 lei şi 1.000 lei pentru persoanele fizice şi juridice. Constatarea și sancționarea contravențiilor se face de către polițiștii locali din cadrul Poliției Locale a Municipiului Craiova și a agenţilor constatatori împuterniciți ai primarului. Poliţiştii locali pot dispune şi ridicarea autoturismului.