4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoi constructori, unul din Bacău, altul din Bistriţa, o singură ofertă pentru construirea "Centrului sportiv Stadionul Tineretului Craiova"

Doi constructori, unul din Bacău, altul din Bistriţa, o singură ofertă pentru construirea „Centrului sportiv Stadionul Tineretului Craiova”

La licitaţia lansată la finele anului trecut de Consiliul Judeţean Dolj pentru construirea unui complexului sportiv pe locul „Stadionului Tineretului“ s-a prezentan un singur ofertant. Este vorba de Asocierea SSAB-AG SA (lider) – Frasinul SRL, care a venit și cu opt subcontractanți în spate. Acesta, dacă îi va fi atribuită licitaţia, trebuie să construiască un complex multifuncţional, unic în ţară. Construcția a fost proiectată cu o capacitate de peste 8.000 de persoane și va avea, pe lângă velodrom, o pistă de atletism pentru desfășurarea de competiții la nivel internațional, suprafețe de joc modulare, dar și o zonă pentru concerte și alte manifestări artistice. Complexul este prevăzut, de asemenea, cu vestiare, săli de antrenament și de tratament pentru sportivi, magazine și locuri de parcare. Investiția se va ridica la 54 de milioane de euro.

Cum va arăta noua bijuterie sportivă a Craiovei
Cum va arăta noua bijuterie sportivă a Craiovei

Un singur ofertant pentru investiţia de 54 de milioane de lei

Revenind la licitaţie şi la firma care a depus oferta pentru construirea „Centrului sportiv Stadionul Tineretului Craiova” iată care sunt datele:
Licitația pentru realizarea celei mai ample investiții a CJ Dolj în domeniul sportiv – construirea Centrului „Stadionul Tineretului“, a fost lansată pe 28 decembrie. Noul complex va constitui un obiectiv unic în România prin prisma faptului că va include un velodrom interior, amenajat în conformitate cu standardele competiționale ale Uniunii Internaționale de Ciclism. Termenul de finalizare a investiției este de 38 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Potrivit datelor din SEAP, contractul „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Construire Centrul sportiv Stadionul Tineretului Craiova»“ are o valoare estimată de 225.205.044,92 lei, fără TVA, adică 54 de milioane de euro cu TVA. Totodată, cheltuielile diverse și neprevăzute, stabilite de către proiectant, sunt de 23.108.969,83 lei (fără TVA) şi nu sunt incluse în valoarea estimată.

Ofertele, primite până la data de 6 februarie 2024.


Criteriul de atribuire a contractului este „cel mai bun raport calitate – preț“, componenta financiară contând în procent de 80%. Autoritatea contractantă va mai ține cont de perioada de garanție a lucrărilor, care trebuie să fie de minim 60 de luni și maxim 84 de luni (5%), de abordarea propusă pentru implementarea contractului (7,5%) și de modul de abordare a lucrărilor de construire a velodromului și pistei de atletism (7,5%).
La final, noul complex, o construcție cu subsol, parter și 3 etaje, va avea o suprafață totală de peste 34.000 de metri pătrați și va asigura condițiile necesare pentru organizarea de competiții naționale și internaționale de atletism, ciclism, dar și volei, baschet, handbal sau tenis de câmp. Clădirea va avea formă de elipsă, cu latura cea mai mare de circa 130 m, paralelă cu bulevardul Știrbei Vodă, și latura mică de circa 100 m, aproximativ paralelă cu bulevardul 1 Mai. Conform proiectului, complexul sportiv va dispune și de un total de 193 de locuri de parcare.

Ce-l recomandă pe constructor

Asocierea SSAB-AG SA (lider) – Frasinul SRL au mai efectuat lucrări de anvergură în alte oraşe din ţară. SSAB-AG SA este o firmă de construcții din Bacău. Frasinul SRL este o firmă din județul Bistrița-Năsăud. Primul constructor a efectuat în 2023 lucrările de extindere a Aeroportului din Oradea, o lucrare în valoare de 177.586.964,51 lei, fără TVA. Tot anul trecut, acelaşi constructor şi- a depus oferta pentru construirea unui spital în Constanţa, „Spitalul Mama și Copilul”. Anul acesta, SSAB-AG SA şi-a depus oferta pentru lucrarilor de extindere a sectiei de Chirurgie III din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie si Hepatologie din Cluj. În urmă cu nouă luni, constructorul şi-a depus oferta pentru proiectarea și execuția noului stadion Gheorghe Hagi, din Constanța.
Compania bistrițeană Frasinul, deținută de familia Larionesi, a câștigat anul trecut licitația demarată CJ Prahova pentru pentru centura orașului Comarnic. Alte lucrări efectuate de constructor sunt cele pentru modernizarea DJ 154, limită de județ Mureș-Sărata- DN 17 , lucrările de cca. 140 milioane lei. În trecut acesta a realizat şi extinderea Palatului Justiţiei din Bistriţa. În urmă cu câteva zile aceeaşi firmă a semnat un contract de peste 27 de milioane de euro care prevede reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii principale a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
CJ Dolj are ca termen final de analiză tehnică și financiară a ofertei venite din partea celo doi constructori data de 1 mai.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS