-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimăria Craiova caută un viceprimar. Cine va fi acesta ?

Primăria Craiova caută un viceprimar. Cine va fi acesta ?

Primăria Craiova caută un viceprimar. Consiliul Local Craiova este convocat într-o şedinţă extraordinară, azi,29.03.2024, pentru alegerea unui viceprimar, dar fiind faptul că unul dintre viceprimari şi-a dat demisia. „Întrucât prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.149/2024 a încetat mandatul de consilier local al doamnei Filip Aurelia, prin demisie, pe cale de consecinţă a încetat şi mandatul de viceprimar al municipiului Craiova. Faţă de cele prezentate mai sus, propunem Consiliului Local al Municipiului Craiova, alegerea unui viceprimar al municipiului Craiova”, se spune în proiectul de hotărâre. Filip şi+a făcut cunoscută intenţia de a candida la funcția de primar al localității Pielești.
Viceprimarul este ales prin vot secret, cu majoritate absolută, din rândul membrilor consiliului local, la propunerea primarului sau a consilierilor locali. Din acest motiv, consilierii locali vor alege azi un nou viceprimar.
Unii dintre consilierii locali spun că preferat pentru ocuparea funcţiei de viceprimar, până la alegerile locale, ar fi Lucian Dindirică. Acesta ocupă la acest moment funcţia de manager la Biblioteca Județene ”Alexandru și Aristia Aman”. Rămâne de văzut cine va fi persoana propusă şi votată în Consiliul Local, să ocupe funcţia rămasă vacantă în echipa de conducere a primăriei.
Mai trebuie menţionat că din cauza demisiei viceprimarului mai multe comisii de la nivelul primăriei îşi schimbă componenţa, locul Aureliei Filip fiind luat de cel sau cea care o va înlocui în Consiliul Local.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS