11.2 C
Craiova
vineri, 25 aprilie, 2025
Știri de ultima orăLocalRestanţier sau bun- platnic, plăteşti fondul de rulment

Restanţier sau bun- platnic, plăteşti fondul de rulment

Există proprietari care cer explicații președintelui asociației de proprietari și administratorului pentru sumele solicitate ca și contribuție la fondul de rulment. Locatarii trebuie să știe că acest fond este reglementat de Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor.

”În scopul asigurării sumelor necesare pentru plăți curente, asociația de proprietari este obligată să stabilească cuantumul și cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment. Fondul de rulment se stabilește astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice”, spune art. 72 al Legii 196/2018.

Fondul la care contribuie proprietari este menționat pentru fiecare apartament în parte. El este scrise într-un registru special, iar proprietarul primeşte chitanţă separat. De asemenea, fondul trebuie să fie raportat la nivelul celei mai mari întreţineri din bloc și se stabilește doar de către adunarea generală.
Altfel spus, fondul de rulment este o plată anticipată pe care un proprietar o achită la asociația de proprietari de care aparține. Banii sunt destinați pentru plata facturilor către unii furnizori, cum ar fi cel de căldură, Termo, de apă şi canal-CAO, gaze sau energie electrică şi lift. Cum procedează administratorii:

„Fondul de rulment se trece pe lista de plată conform deciziei luate în Adunarea generală în lunile fără căldură. Eu am avut anul trecut 25 de lei în iunie, iulie şi august, acum am 50 de lei. Acesta intră înr-un singur cont, împreună cu fondul de reparaţii şi încasările. Eu achit facturile înainte de data scadentă, tocmai că folosesc acest fond de rulment. El este un fond de rulaj care se foloseşte pentru plata facturilor către furnizori. Cel care nu şi-a plătit , până la urmă va plăti întreţinerea şi implicit şi fondul de rulment. Eu de exemplu, afişez listele undeva între 20 şi 25 ale lunii şi am o dată scadentă dată de furnizor, până la care trebuie să plătesc. Facturile vin cam toate până la data de 15ale lunii, poate pe la CAO ajunge pe 17. Listele se calculează la cinci zile de la primirea ultimei facturi”, a spus Ioana Tudor, administrator la asociaţia de proprietari 2 Sărari.

Întreținere
Întreținere

Vinzi apartamentul, ţi se restituie fondul de rulment

De exemplu, asociaţiile primesc ultima factură, la energie electrică, la data de 15.03, aceasta este scadentă la 15.04.2024. Administratorul calculează şi afişează listele de plată în cinci zile de la ultima factură, adică pe 20.03. Data scadentă pentru plata întreţinerii este 19.04.2024, dar asociaţia trebuie să plătească factura până la data de 15.03.2024 sau mai devreme, depinde de furnizor. În acest interval nu plătesc toţi proprietarii întreţinerea, banii necesari pentru plata facturilor către furnizori ca să nu curgă penalităţile se iau din fondul de rulment. Nevoia de fond de rulment se bazează pe decalajul dintre emiterea facturilor de către furnizori şi respectiv încasarea sumelor datorate de la proprietarii de locuinţe şi plata acestora.


„Fondul de rulment este prevăzut în legea specială şi este obligatoriu pentru toţi proprietarii. De la data când vine factura de la furnizor, până când este scadentă şi asociaţia afişează listele şi încasează, trece un timp. Nu toţi proprietarii plătesc până la data scadentă a facturilor şi chiar a listelor de plată. Atunci, asociaţia de proprietari ia din fondul de rulment ca să nu curgă penalităţile de la furnizori şi plăteşte. Ulterior fondul se reîntregeşte din încasările fondului de rulment. Banii intră într-un singur cont, dar este evidenţiat într-un registru. Asociaţia nu aşteaptă după toţi proprietarii, să plătească, ia din fondul de rulment şi stinge debitul. Acesta se plăteşte pe tot anul, de obicei, în lunile de vară, până se ajunge la valoarea celei mai mari facturi din an.”, spune Constantin Cătănescu, jurist în domeniul asociaţiilor de proprietari.


Fondul de rulment i se restituie proprietarului apartamentului atunci când vinde locuința și solicită, în scris, restituirea acestuia către asociația de proprietari. În plus, nu toți banii plătiți de-a lungul anilor ca fond de rulment se restituie, ci doar valoarea afișată în acel moment în tabelul administrației la momentul vânzării.

Şi restanţierii plătesc fondul de rulment

„Fondul de rulment se plătește la nivelul celei mai mari facturi, respectiv luna decembrie sau ianuarie. Toți proprietarii chiar daca nu sunt restanți sunt obligaţi să plătească fondul de rulment”, spun reprezentanţii primăriei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS