2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalA fost poluare, așa a decis Garda de Mediu. Electrocentrale, amendată cu 15.000 de lei

A fost poluare, așa a decis Garda de Mediu. Electrocentrale, amendată cu 15.000 de lei

„Otrava” spulberată de vânt la începutul acestei luni, i-a adus SE Craiova încă o amendă din partea Gărzii de Mediu. Comisarii GNM-Comisariatul Județean Dolj au sancționat SE Craiova cu amendă maximă în valoare de 15.000 de lei pentru poluarea aerului.

Comisarii au justificat măsura prin faptul că aerul este orăvit constant de spulberările provenite de la halda de cenușă, dar și de cele din incinta fabricii, de la coșurile de evacuare ale cazanelor.

„În urma constatărilor efectuate de către comisarii GNM-CJ Dolj, poluatorul a fost sancționat cu amendă maximă prevăzută de Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, în valoare de 15.000 de lei. Amenda a fost dată pentru alterarea calității aerului. Era o stare de fapt evidentă și am acționat ca atare. Repet, cenușa se ridică atunci, când bate vântul și de pe haldă, și din incinta fabricii de la coșurile cazanelor. Este o problemă veche, dar care își va găsi rezolvarea în curând pentru că vor renunța la grupurile pe cărbune pentru cele pe gaze”, spune Gheorghe Călinoiu, comisar șef Garda de Mediu Dolj.

Prima sursă de poluare, halda de cenușă

Halda de cenușă, locul cunoscut sub denumirea de Valea Mânăstirii, undeElectrocentrale Craiova II depune cenușa rezultată în urma procesului de ardere a cărbunelui, dă bătăi de cap locuitorilor din zonă. Este vorba de localitățile Șimnicul de Sus, Craiova, Șimnicul de Jos și Mischii. Este suficient ca vântul să bată puțin mai tare și aerul devine irespirabil, simți că te sufocă pulberea fină. Cenușa se întinde pe sute de kilometri pătrați și se înalță deasupra culturilor, caselor, drumurilor, cu toate fiind acoperite cu pulbere ca și cum s-ar afla în vecinătatea unei fabrici de ciment. Oamenii se plâng de ani buni, dar nimeni nu-i ia în seamă, iar cenușa îi otrăvește.

Drumul Craiova – Mischii, învăluit în cenuşa provenită de la haldele CET II

În fapt, halda de cenușă este un depozit care se întinde pe o suprafață de 160 de hectare, la doar câțiva kilometri de orașul Craiova și comuna Mischii. Cenușa de la Electrocentrala, din Bariera Vâlcii, este depozitată în trei celule, primul compartiment este supraînălțat la o cotă de 183 de metri, față de nivelul mării, iar compartimentele doi și trei sunt umplute. Aici se află destulă cenușă care poate fi antrenată de curenții de aer atunci când sunt rafale puternice de vând.

Ca pulberile de cenușă să nu mai fie luate de curenții de aer, cei de la Electrocentrale Craiova trebuie să umecteze cenușa din acest depozit, cu precădere când bate vântul. În plus, cenușa trebuie amestecată cu un catalizator care are rolul să o întărească în momentul în care aceasta este deversată în depozit. Mai mult, Electrocentrale trebuie să planteze în jurul depozitului o perdea de protecție, adică arbori și arbuști.

Poluare în Bariera Vâlcii
Poluare în Bariera Vâlcii

A doua sursă de poluare

În al doilea rând, pulberile care polueză aerul provin din incinta SE. Acestea au fost suflate de vânt și au acoperit un întreg cartier al Craiovei. Rafalelor de vânt au suflat cu putere praful de cărbune și pulberile de la coșurile Electrocentralei. Scandalizați foarte mulți craioveni care locuiesc în acest cartier au alertat autoritățile cu precădere Garda de Mediu. Comisarii de mediu au verificat instalațiile și incinta SE Craiova. Aceștia au concluzionat că, aerul a fost irespirabil, încărcat cu pulberi provenite de la cazanele care funcționează pe cărbune. Tot cartierul Bariera Vâlcii a fost acoperit de un nor negru de cenușă provenit din incinta SE Craiova. Este prima amendă pe care poluatorul o primește de la GNM în acest an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS