2.3 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSute de flacoane cu sânge, aruncate pe câmp la Ghindeni

Sute de flacoane cu sânge, aruncate pe câmp la Ghindeni

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost sesizat luni de către reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Dolj că pe un câmp din extravilanul localității Ghindeni au fost identificate deșeuri provenite din activitate medicală.

Deşeurile au fost aruncate într-o locație aflată la 500 de metri de Drumul Național Craiova-Bechet.

La fața locului s-au deplasat lucrători din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu specialişti criminalişti.

Au fost identificate 466 de flacoane cu un conţinut lichid de culoare brun-roşcat, lamele pentru analiză, flacoane medicale, dar şi documente medicale ce ar concluziona că provin din activitatea unor cabinete medicale veterinare.

IPJ Dolj continuă cercetările în vederea identificării și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.

Citeşte şi: Jandarmii montani din Rânca au intervenit la un apel care semnala prezența unei vipere

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS