7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljIşalniţa pregăteşte drumurile pentru Parcul Industrial, care este în aer de ani de zile

Işalniţa pregăteşte drumurile pentru Parcul Industrial, care este în aer de ani de zile

Parcul Industrial Işalniţa a fost promis de ani de zile, însă acesta nu a văzut lumina zilei nici până acum. Însă, anul electoral pare că mai mobilizează puţin autorităţile, care încearcă să revină asupra unor proiecte importante şi să le mai urnească încet, încet. Astfel, Primăria Işalniţa a scos la licitaţie, zilele trecute, un contract de aproape 10 milioane de lei, pentru realizarea drumului de acces către zona unde ar trebui să se construiască parcul industrial, dar şi pentru drumurile din interiorul acestuia.

Primăria Işalniţa vrea să investească 9.716.61 pentru contractul care presupune construirea şi modernizarea unor drumuri ce ţin de viitorul parc industrial. Contractul a fost împărţit pe două loturi. Lotul 1 face referire la proiectarea şi execuţia „Drumului de Acces în zona industrială din Comuna Işalniţa, judeţul Dolj”, iar Lotul 2 se referă la „Modernizarea drumurilor din Parcul Industrial“. Pentru primul lot a fost pusă la bătaie suma de 6.908.850,23 de lei, fără TVA, iar pentru cel de-al doilea – 2.807.763,76 de lei, fără TVA.

Ce impune Primăria Işalniţa pentru Lotul 1

Potrivit descrierii contractului pe care Primăria Işalniţa l-a scos la licitaţie, pentru Lotul 1 se doreşte ca drumul de acces către zona industrială să aibă lăţimea părţii carosabile 1 = 6.00 (două benzi de circulaţie); lăţime trotuar stânga 1 = 1.5 m; pistă de biciclişti 1= 1.00 m; parcare autocamioane 1 = 2.5 m. De asemenea, trebuie să existe un sistem rutier flexibil, să fie amenajate trotuare, intersecţii cu străzi principale, o parcare pentru tituri.

În cadrul acestui lot se regăsesc şi intersecţii cu calea ferată, în două locuri. Acestea vor fi amenajate cu plăci tip Strail. Se va amenaja, de asemenea, o pistă de biciclişti cu o lăţime de un metru. Pentru înlesnirea circulaţiei pietonilor se vor folosi, unde este cazul, borduri îngropate şi racordări cu planuri înclinate. În cazul acestui lot, firmele interesate să depună oferte trebuie să aibă o cifră de afaceri medie (operator economic sau membrii grupului de operatori economici împreună), pe ultimele trei exerciţii financiare încheiate ( 2020, 2021, 2022), de cel puţin 13.800.000 de lei. Acest proiect trebuie să fie realizat în opt luni de la data semnării contractului cu firma câştigătoare.

Ce presupune Lotul 2

Cu privire la Lotul 2 – „Modernizare drumuri parc industrial“, primăria spune că aceasta este necesară din cauza stării degradate a părții carosabile care nu beneficiază de o îmbrăcăminte rutieră. Profilul transversal al părţii carosabile din acest lot va fi de 2×3.50 m; acostamente – 2×0.75 m; – pantă transversală carosabil – 2.50% acoperiş. Se vor face şi săpături pentru scurgerea şi evacuarea apelor. Pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale s-au prevăzut podeţe tubulare transversale drumului (DN 500 mm). În cazul acestui lot, cifra de afaceri medie a ofertantului, pe ultimele trei exerciţii financiare încheiate ( 2020, 2021, 2022), trebuie să fie de cel puţin 5.600.000 de lei. Acest lot trebuie să fie finalizat în cinci luni de la semnarea contractului. Firmele care vor să participe la această licitaţie pot depune oferte până pe 25 mai.

Parcul Industrial Işalniţa nu există, dar are site

Despre Parcul Industrial Işalniţa se discută de mulţi ani, însă nici fosta, nici actuala conducere a primăriei nu a reuşit să îl ducă la bun sfârşit. Un lucru este cert. Parcul Industrial are site, ba chiar şi un număr de telefon, la care suni în zadar pentru că apelul se închide automat. Site-ul are mai multe secţiuni, câteva fotografii care reflectă modul în care ar trebui să arate parcul, ba chiar şi detalii despre infrastructura viitorului parc, dar şi o scurtă descriere a acestuia. „Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea infrastructurii de afaceri, a serviciilor, creșterea interesului potențialilor investitori şi atragerea de noi investiții în comuna Ișalnița, respectiv în Zona Metropolitană Craiova”, este menţionat pe site-ul viitorului parc industrial.

Însă, din cadrul site-ului lipsesc chiar detalille elementare: când va începe construcţia acestuia şi când va fi gata pentru potenţialii investitori. După ce va trece anul electoral, vom vedea dacă acest parc industrial va fi realizat sau dacă promisiunea va fi tărăgănată aşa cum se întâmplă de aproximativ şapte ani.

Citeşte şi: CJ Dolj dă 100.000 de euro pentru supervizarea lucrărilor de la Stadionul Tineretului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS