Polițiști din Bumbeşti-Jiu au fost sesizati vinei, prin apelul 112, de administratorul unei societăți comerciale, cu sediul în comuna Runcu, sat Dobrița, că un bărbat a fost lovit de un copac, pe raza comunei Schela, sat Sâmbotin, județul Gorj.
Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că un bărbat, de 38 de ani, din comuna Runcu, sat Dobrița, angajat al societății comerciale, în timp ce efectua activități de exploatare a masei lemnoase, în punctul Vîrjoaia, aparținând Ocolului Silvic Runcu, din neatenție, a fost prins de un copac în cădere, provocându-i leziuni la nivelul capului.
La fața locului s-a prezentat un echipaj medical din cadrul Spitalului Orășenesc Bumbești-Jiu și un echipaj SMURD, care au efectuat măsuri de resuscitare, însă fără succes, fiind declarat decesul bărbatului.
Au fost informati reprezentanții ITM Gorj, care s-au prezentat la fața locului pentru a dispune măsuri în consecinţă, potrivit competenţei, urmând a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului de muncă.
Persoana în cauză a fost transportată la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă și de ucidere din culpă.
Citește și: Tânăr reţinut după ce a distribuit imagini cu o fată de 12 ani pe care o obligase să-i trimită poze porno