6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalLocatarii din blocul care a explodat s-au întors după haine şi documente.Pompierii caută sursa exploziei care a ucis o femeie și a spulberat pereții blocului

Locatarii din blocul care a explodat s-au întors după haine şi documente.Pompierii caută sursa exploziei care a ucis o femeie și a spulberat pereții blocului

-

Ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, echipajele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj au reluat căutările printre dărâmăturile blocul din Brestei de pe strada Motru, unde miercuri seara a avut loc o puternică explozie. În urma impactului, o parte din clădire s-a prăbuşit. O femeie a murit, alte două au fost rănite, iar alta a suferit un atac de panică. Dintre cele patru victime, femeia de 52 ani a decedat la fața locului. Celelalte trei femei au fost duse la spital, una cu arsuri pe fața și membre, provocate de suflul exploziei, una cu dureri și una cu atac de panică.


Locatarii s-au întors şi ei, după ce cu o seară înainte au fost evacuaţi. Oamenii au fost lăsaţi, pe rând, să intre în bloc ca să-şi ia măcar haine sau alte lucruri necesare. Alţii şi-au salvat animalele de companie pe care le-au abandonat în momentul evacuării.

„Am apucat să iau câteva haine. Şi mi-am salvat pisica, Era ascunsă în coşul de rufe. Am auzit zgârieturi. Nu aveau cum să fie şobolani. Am scos-o afară”, spune un bărbat care ţine la piept o pisică şi într-o mână o plasă cu lucruri.


Locul era împânzit de echipajele de intervenţie, de poliţişti şi jandarmi. La uşa blocului, locatarii aşteptau
deciziile de ultim moment. Pe rând, aceştia intrau în clădirea spulberată de suflul exploziei şi împachetau în grabă în saci, plase sau cutii haine, bunuri necesare pe moment şi documente. La intrarea în bloc, un angajat ISU face un fel de inventar al persoanelor. Este destul de dificil, deoarece unii dintre ei nu deţin actele doveditoare domiciliului.

Incidentul tragic s-ar fi produs de la o acumulare de gaze

Oamenii povestesc despre bubuitura care le-a stricat linişte în miez de noapte şi unora le-a distrus locuinţele. Nimieni nu ştie dacă explozia s-a produs la parte sau la etaj. Ce a produs suflul care a smuls peretele blocului şi a dărâmat plafonul? Cum a fost prinsă femeia decedată sub grinzile prăbuşite? Totuşi, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj spun că este posibil ca incidentul tragic să fi avut drept cauză o acumulare de gaze. Oamenii de aici foloseau butelii pentru uzul caznic, atât la aragaz, cât şi la baie, pentru a încălzi apa. Tot joi a început ancheta care va stabili dacă blocul mai poate fi locuit, pentru că structura blocului a fost puternic afectată. Autoritățile vor decide în următoarele zile dacă este sigur ca oamenii să se întoarcă în apartamente. Până atunci, locatarii vor sta la rude și prieteni.

Locatari s-au întors să-şi ia hainele şi documentele

Ieri, locatarii stăteau cu sacii cu haine, cu sacoşele lângă ei, aşteptând parcă un răspuns. Din când în când, câte unul dintre ei îşi îndeasă pe cap o cască de pompier şi intră în bloc. Iese purtând în mâini diverse lucruri ridicate din locuinţă. Printr-o fereastră, făcută ţăndări din capătul holului se vede molozul împrăştiat, uşile metalice contorsionate de la explozie. Cealaltă faţadă a blocului nu mai există, a fost făcut praf de explozie.


„Mi-am luat nişte haine şi hârtii. Aseară m-am speriat, eram cu nepoţii. Am ieşit repede afară. Nu ştim ce s-a întâmplat. Se presupune că ar fi decedat persoana de la etaj. Explozia ar fi fost la parter. Eu stau la o soră, iar nepoţii i-au luat părinţii. Sper să nu dureze mult, să revin acasă”, spune o locatară care revenise, după ce a fost evacuată, să-şi ia câteva haine şi documente.


Locatarii afectaţi vor primi un ajutor de urgenţă, câte 10.000 de lei pentru cei care au avut apartamentele distruse în totalitate şi câte 3.000 de lei pentru cei care au avut pagube mai mici.


În concluzie, Constantin Vlăduțoi inspector șef ISU Dolj a spus: ” Încercăm să obținem cooperarea oamenilor și să fim alături de ei pentru că se va putea permite accesul lor în imobil atunci, când se va constata că este sigur. Autoritățile nu s-au pronunțat în ceea ce privește cauza exploziei, care va fi stabilită de o anchetă”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Olt: Explozie la o casă din Ghimpețeni. Două persoane,...

Pompierii Stației Stoenești și un echipaj SMURD au intervenit,...

ȘTIRI GdS