4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljConsilierii locali ai opoziţiei din Craiova, amorţiţi şi în an electoral. O nouă şedinţă la limita penibilului

Consilierii locali ai opoziţiei din Craiova, amorţiţi şi în an electoral. O nouă şedinţă la limita penibilului

Joi, 25 aprilie, a avut loc şedinţa Consiliului Local al Municipiului Craiova, care s-a desfăşurat online. Şedinţa s-a scurs repede, cu destul de puţine intervenţii din partea consilierilor locali din opoziţie, unele dintre acestea mult prea slabe şi prost pregătite. Nici măcar faptul că ne aflăm în an electoral nu îi dezmorţeşte pe consilierii din opoziţie, iar cei mai mulţi dintre ei doar fac act de prezenţă.

O nouă şedinţă a Consiliului Local al Municipiului Craiova s-a „evaporat“ rapid, în aproximativ 30 de minute. Aceasta a fost presărată cu câteva intervenţii al consilierilor din opoziţie, la anumite puncte, însă pe alocuri acestea au fost la limita penibilului. De cealaltă parte, primarul Craiovei şi consilierii PSD au fost pregătiţi, au anticipat comentariile opoziţiei şi i-au avut la îndemână pe directorii regiilor şi companiilor pentru a contracara eventualele intervenţii.

Bugetul Craiova, disputat încă o dată în şedinţa Consiliului Local

Punctele de pe ordinea de zi legate de execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al Craiovei şi rectificarea acestuia, l-au provocat la discuţii pe consilierul local de la USR, Cezar Drăgoescu. Acesta a subliniat, ca şi în alte şedinţe, că este un buget al sărăciei. Totodată, că absorbţia de fonduri europene este prea mică.

„M-am uitat cu atenţie la acest buget al sărăciei. Ce pot să remarc este că se întâmplă ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani de zile. Anume faptul că ne sunt promise foarte multe investiţii, undeva la 190 de milioane de lei anul acesta din fondurile primăriei. Însă, de fapt, gradul de realizare în primele trei luni este de 35 de miloane de lei. Deci undeva la 15%. Din fonduri europene este vorba despre o absorbţie anemică, undeva la 3 milioane de lei. De aceea noi ne vom abţine la punctul pentru votarea bugetului. Am făcut o analiză financiară, foarte interesantă, pe bugetul întregului an 2024 şţi concluziile sunt groaznice.

Pe scurt, veniturile proprii scad cu 74 de milioane de lei faţă de anul trecut. De asemenea, cheltuielile cu sănătatea, educaţia, drumurile, salubritate scad cu 100 de milioane de lei. Asta se va traduce printr-o calitate foarte slabă a serviciilor oferite către populaţie. Totodată, PNRR-ul este singura supapă pe care dumneavoastră o accesaţi. Aţi estimat că o să accesaţi anul acesta undeva la 200 de milioane de lei prin PNRR, program care este făcut de USR. Cu aceşti bani o să ne crească datoria cu aproximativ 23 de milioane de lei. Cu 80 de milioane pe care îi aveam de anul trecut, aţi reuşit să îndatoraţi municipiul nostru cu peste 100 de milioane de lei“, a spus Cezar Drăgoescu.

Lucian Dindirică, viceprimarul Craiovei, care a înlocuit-o pe Aurelia Filip, a intervenit rapid. L-a ironizat pe Cezar Drăgoescu şi a rugat-o pe o reprezentantă a primăriei să îi explice cum stau lucrurile din punct de vedere financiar. „Aşa cum faceţi de obicei, încurcaţi cifrele!“. Apoi a urmat explicaţia. „Cu privire la veniturile proprii, acestea au fost bugetate la nivelul realizărilor din anul anterior. Prin rectificarea pe care noi o propunem azi avem o suplimentare la venituri proprii de 3,8 de lei peste ce a fost anul trecut. Deci nu văd de unde aţi obţinut acea diferenţă în minus“, a spus reprezentanta primăriei.

Creşterea taxelor, alt motiv de divergenţe. „Taxa de parcare a crescut, dar tot e cea mai mică din ţară

Teodor Sas, de la PNL, a intervenit şi el în discuţie. Acesta a susţinut că cele 3,8 milioane de lei în plus din bugetul primăriei vin din majorarea taxelor şi impozitelor. El a mai spus că taxa de parcare a crescut de la 74 de lei, la 100 de lei, cu 40%. Iar comentariul lui Sas a stârnit imediat reacţia primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. „Întrebaţi-l pe ministrul de finanţe de ce are inflaţia asta. Că, în rest, noi nu am crescut taxele. Iar referitor la taxa de parcare, ea a crescut, dar oricum e cea mai mică din România“, a spus primarul. Aici a intervenit, scurt, şi Adriana Ungureanu, consilier PNL. „Oricum suntem cei mai săraci!“.

Activitatea de la Pieţe şi Târguri, criticată de USR. Primarul: „Aţi făcut profit de fiecare dată, deşi vi s-a cântat prohodul în fiecare an“

Un alt punct pe ordinea de zi a fost cel legat de aprobarea situaţiilor financiare anuale ale S.C. Pieţe şi Târguri Craiova S.R.L.. Drăgoescu a luat din nou cuvântul şi a criticat activitatea societăţii din subordinea primăriei. „M-am uitat cu atenţie pe ceea ce au făcut în 2023. Am observat că s-a diminuat profitul din cauza faptului că au crescut, evident, cheltuielile cu salariile. Sfatul meu este ca Pieţele ori să se privatizeze, ori să facă parteneriate publice-private. Este clar că managemenetul acestei societăţi este catastrofal, neputând să aducă profit. Anul acesta 100% va fi pe pierdere. Pentru că au pierdut şi chiriile pe care le percepeau la târgul din 1 Mai“, a spus Cezar Drăgoescu.

Şi aşa cum vă spuneam la începutul materialului, reprezentanţii primăriei au prevăzut aceste intervenţii, aşa că l-au invitat imediat pe Alin Mărăcine, directorul Pieţelor, să explice situaţia. „Creşterea salariilor nu a fost decât creşterea salariului minim. În rest nu s-a mărit niciun salariu la Pieţe şi Târguri în 2024. Privind cifra de afaceri, aceasta a scăzut pentru că noi nu putem să controlăm numărul comercianţilor care vin în piaţă. În funcţie de anul agricol, sunt mai mulţi sau mai puţini comercianţi. În ceea ce priveşte managementul, suntem singura societate din România care a făcut pieţe pe banii ei. Deocamdată suntem un bun exemplu la nivel de ţară“, a spus acesta.

Alin Mărăcine a fost acompaniat şi de primarul Craiovei, care i-a luat vorba din gură… . „Deocamdată aţi făcut profit de fiecare dată, deşi vi s-a cântat prohodul în fiecare an că o să fiţi pe pierdere“.

Tariful de la apă şi canal, motiv de discuţii şi ironii

Şi tariful pentru apă şi canal a fost adus în discuţie, când a venit rândul proiectului de hotărâre privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Craiova în Adunarea Generală a Acţionarilor a Companiei de Apă Oltenia SA să voteze în şedinţa din mai. „Mie mi se pare incredibil ceea ce ce întâmplă. La 1 iulie 2022, a fost o majorare de tarif la apă şi canal şi ajunsese preţul la 8,55lei, TVA inclus. În 2023, aţi reuşit să majoraţi cu peste 50% tariful la apa şi canal. Acum fiecare craiovean plăteşte 13 lei, TVA inclus. M-am uitat pe o situaţie comparativă cu alte oraşe şi suntem în top cu preţul la apa şi canal. Vă dau exemplele oraşelor Sibiu şi Timişoara. Este incredibil cum pentru a susţine o structură cum este CAO, cu tot ce se întâmplă acolo, s-a mărit tariful atât de mult“, a spus Drăgoescu.

Şi această intervenţie a primit un răspuns imediat, direct de la Alin Şuiu, directorul CAO. „Tariful mărit se reflectă în investiţiile făcute. Dacă vă uitaţi pe site-ul ANRSC, că aţi zis că aţi verificat pe interenet, o să vedeţi că din 43 de operatori la nivel naţional, CAO are poziţia 35 în clasament la apă şi canalizare. Iar ca investiţii, noi suntem pe locul doi. Doar Constanţa are un proiect puţin mai mare decât al nostru“, i-a transmis Şuiu lui Drăgoescu.

Viceprimarul Lucian Dindirică a luat şi el cuvântul. I-a transmis lui Cezar Drăgoescu că e prost informat. „Aţi putea să căutaţi surse de informaţii mai bune. Aţi folosit informaţii false. Nu ştiu cine vă face documentarea, dar vă rog să o facă din surse oficiale, autorizate“, a spus acesta.

Primăria vrea firme private care să amenajeze parcări

Un alt subiect controversat a fost cel legat de concesionarea anumitor terenuri către firme private care se construiască parcări. „Sunt şi eu curios să ne spună doamna primar de unde o să recuperăm cei 1,6 milioane de lei cheltuiţi pentru realizarea proiectului pentru construcţia acestor parcări. A fost scos la licitaţie proiectul pentru aceste parcări, acum văd că se vor concesiona aceste lucrări. Vrem să ştim şi noi de unde se vor recupera aceşti bani pe care primpria deja i-a cheltuit pentru proiectul cu parcările.

Olguţa Vasilescu i-a răspuns că primăria nu ar avea bani să amenajeze numărul necesar de parcări în Craiova. De asemenea, că singura soluţie este reprezentată de firmele private. „Proiectele au fost făcute tocmai pentru a fi folosite la construcţia de parcări, ceea ce se va şi întâmpla. Noi punem acele proiecte la dispoziţia firmelor care vor construi aceste parcări, pe banii lor. Aşa se întâmplă şi la Timişoara şi la Braşov“, a spus primarul.

La discuţie a intervenit şi Teodor Sas. „După părerea mea, realizarea de parcări în Municipiul Craiova ar trebui asumată în totalitate de primărie. Dacă vom concesiona acest serviciu de realizare parcări, după ce am achiziţionat atâtea terenuri pentru aceste parcări, nu vom avea niciun control asupra preţului. Acesta va fi practicat de respectivul operator pentru persoanele care vor să parcheze în Craiova“, a spus acesta.

Primarul a completat informaţiile. „Parcările care sunt gestionate acum de municipalitate vor rămâne în continuare aşa. Aici vorbim despre nişte parcări noi. Acestea se vor face pe banii unor privaţi şi este normal să gestioneze parcările pe care le fac pe banii lor. În ceea ce priveşte numărul de locuri de parcare să ştiţi că suntem în top 5 în România. Avem peste 41.000 de locuri de parcare, mult mai multe decât alte municipalităţi. Însă asta nu înseamnă că nu trebuie să construim în continuare locuri de parcare noi, dat fiind faptul că avem înregistrate pentru plată, la Taxe şi Impozite, peste 160.000 de maşini. Dacă faceţi un calcul simplu, pentru amenajarea necesarului restului de locuri de parcare – 120.000, o să vedeţi că ajungem la peste jumătate de miliard de euro.

Este logic că nu nu avem aceşti bani. Este logic că nu ne-am asuma, oricum, să facem împrumuturi pentru această sumă. Atunci este logic să luăm exemplul altor municipalităţi care au găsit această soluţie a concesionării de terenuri în vederea construirii de către privaţi a locurilor de parcare. Şi vă mai spun ceva: piaţa reglează mersul. Dacă ei nu vor avea clienţi care să ocupe acele locuri de parcare, automat vor trebui să scadă preţul, a explicat primarul Craiovei.

Sera din Botanică, un alt minus găsit de USR. Olguţa o compară cu cele din Dubai sau Singapore

Nici sera care se va construi în Grădina Botanică, la iniţiativa actualei administraţii, nu este pe placul celor de la USR. „Pe principiul „chelului tichie de mărgăritar îi trebuia“, văd iar 10 milioane de lei spulberate pe sclipici şi poleială. Facem tot felul de sere aberante, măcar de-ar fi sursă de finanţare din fonduri europene. Asta în loc să ne ocupăm de chestiunile serioase ale Craiovei pentru că periferiile noastre ştiţi foarte bine cum arată, ca în secolul XIX. Practic, iar dăm 2 milioane de euro pe panseluţe, floricele şi palmieri. Noi vom vota împotriva acestui punct“, s-a mai plâns Drăgoescu.

Iar Olguţa Vasilescu, care a avut ideea construirii serei, a ţinut să îl lămurească. „Pentru apă şi canalizare există deja fondurile necesare, au fost accesate de CAO în baza celui mai mare contract de aducţiune de apă şi canalizare din Europa. Deci, nu mai trebuie să alocăm din alte surse. În al doilea rând, vreau să vă spun că sunt 10 milioane de lei, nu de euro. Este vorba despre o sumă care oricum este augumentată cu 40%, conform HG pe care o ştiţi foarte bine, sau aşa sper, astfel încât noi ne aşteptăm ca suma finală pentru construirea acestei sere să fie mult mai mică.

Din punctul meu de vedere parcurile şi grădinile Craiovei merită investiţii pentru că au devenit un punct de atracţie şi pentru că cetăţenii oraşului sunt acolo, mai ales în weekend-uri. Investiţiile pe care le facem în zona verde sunt investiţii în sănătatea craiovenilor. Aceasta seră va fi foarte frumoasă, seamănă foarte mult cu ceea ce aţi văzut în străinătate. Dacă vă veţi duce în Singapore sau în Dubai o să vedeţi că trebuie să daţi 40 de euro ca să intraţi într-o astfel de seră. Suma chiar este foarte mică în comparaţie cu avantajele pe care le vom obţine cu această seră“, a încheiat primarul Craiovei.

După aceste explicaţii, şedinţa Consiliului Local s-a încheiat, ca de obicei, cu toate punctele de pe ordinea de zi trecute.

Citeşte şi: Ambulatoriul de la Spitalul Municipal Filantropia va fi echipat cu aparatură de 7,9 milioane de lei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS