5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPajişte pentru relaxare la Mercur şi "upgrade" pentru fântânile din Piaţa Mihai Viteazu

Pajişte pentru relaxare la Mercur şi „upgrade” pentru fântânile din Piaţa Mihai Viteazu

Primăria Craiova a demarat acţiunile pentru proiectul de regenerare urbană care vizează Piaţa Mihai Viteazu. Municipalitatea a solicitat eliberarea avizului de mediu pentru proiectul „REGENERAre urbană prin reviTAlizarEa zonei centrale, REGENERATE Craiova. Conform memoriului înaintat către Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj, zonele verzi vor fi regândite, iar fântânile arteziene vor beneficia de un „upgrade”. Valoarea investiţiei este estimată la 80 milioane lei, iar perioada de implementare propusă este de 5 ani.

Upgrade sau eroare 404 pentru fântâni

Din scurta descriere a proiectului, prezentată în memoriul depus la APM Dolj, zona din centrul oraşului va suferi schimbări notabile. Fântânile existente în piaţă şi cea de la intersecţia cu Lipscani „se vor upgrada”, conform proiectului, în timp ce fântânile de pe Calea Unirii ar urma să ia calea erorii 404, adică să fie eliminate din peisaj şi înlocuite cu arbori şi jardiniere.

Cert este că primăria intervine, în sfârşit, pentru a schimba faţa fântânilor neglijate din centru, care, aşa cum recunoaşte chiar administraţia, „nu potenţează imaginea urbană a Craiovei”.
Zona propusă pentru revitalizare este încadrată între străzile A.I. Cuza, respectiv Popa Şapcă, str. Unirii, str. Mihail Kogălniceanu şi străzile Ioan Maiorescu şi Felix Aderca. Practic, cea mai importantă piaţă publică din oraş va avea parte de o reconfigurare. Principalele intervenţii vor viza nu doar fântânile decorative, ci şi traseele pietonale şi spaţiul verde.

Pajişte pentru conectare cu natura

Conform datelor din memoriu, primăria face un pas important în tranziţia de la „Nu călcaţi iarba” spre unda verde pentru aşezarea pe spaţiul verde. Nu este totuşi clar ce înseamnă transformarea zonei de copaci în pajişte şi dacă arborii din zona părculeţului de la Mercur vor fi afectaţi de intenţia de a crea aici o pajişte pentru relaxare şi şedere. Conform informaţiilor menţionate în documentul înaintat către APM, „zona de copaci de pe platoul pieţei va fi reamenajată pentru crearea unei pajişti urbane cu gazon, care să permită „accesul nestingherit al cetăţenilor pe iarbă”, pentru relaxare şi conectarea cu natura”.

Totodată, primăria îşi propune să îndesească arborii de aliniament de pe str. Popa Şapcă şi a celor de pe Calea Unirii şi Lipscani. O altă soluţie verde propusă este amplasarea unei „pepiniere urbane” constituite din 65 de jardiniere amovibile care să permită creşterea unei game largi de specii de arbori şi mutarea lor în zone verzi ale oraşului când ajung la maturitate. Copacii vor fi aleşi, precizează municipalitatea în memoriu, astfel încât să fie divers coloraţi în funcţie de sezon.

Pavimentul va fi schimbat

Pavimentul va fi schimbat cu o soluţie modernă, permeabilă, conform indicaţiilor din proiect. Soluţia „nature based” este menită să pregătească terenul pentru a face faţă eventualelor inundaţii produse de furtuni.
În urma regenerării urbane propuse de administraţia locală prin proiectul REGENERATE, spaţiul public din Piaţa Mihai Viteazu ar urma să fie îmbogăţit prin amenajarea unor zone „confortabile, fără obstacole, umbrite” şi prin „amenajarea platoului pieţei în acord cu importanţa locaţiei, prin soluţii multifuncţionale care să permită adaptarea amenajării pentru scenarii de utilizare multiplă: târguri, expoziţii, concerte, spectacole etc.”.
În zona Bisericii Sfânta Treime vor fi amplasate gradene, la umbra copacilor, şi elemente de mobilier urban, iar în proximitatea cinematografului Modern, urmează să fie amplasate instalaţii urbane dedicate jocului şi activităţilor dedicate rezidenţilor zonei.

Craiovenii pot înainta observaţii referitoare la proiectul propus de primărie la sediul APM Dolj, din Craiova, str. Petru Rareş, nr.1, e-mail: [email protected]. Memoriul poate fi consultat AICI.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS