4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljNou acord-cadru pentru reparaţiile străzilor din Craiova. Pot fi în joc până la 54 de milioane de euro

Nou acord-cadru pentru reparaţiile străzilor din Craiova. Pot fi în joc până la 54 de milioane de euro

Primăria Craiova a atribuit, zilele trecute, licitaţia pentru acordul cadru „Lucrări de reparaţii şi întreţinere străzi, alei, trotuare şi parcări în municipiul Craiova“, pentru care municipalitatea este dispusă să plătească până la 270.754.509 de lei, în funcţie de necesităţi. O firmă bucureşteană a obţinut contractul, după o luptă destul de acerbă cu alte patru firme şi asocieri de firme.

Primăria poate plăti până la 54 de milioane de euro, în patru ani, pentru reparaţiile străzilor

Municipalitatea craioveană a ales firma care se va ocupa, în următorii patru ani, de lucrările de reparaţii pe străzile, trotuarele, aleile şi parcările din oraş. Este vorba despre firma bucureşteană Drum Concept, care a participat la licitaţie ca ofertant unic, fără niciun fel de asociere cu alte firme. Licitaţia a fost iniţiată de primărie încă din luna august a anului trecut, iar de curând, pe 14 mai, a fost afişată în SEAP firma aleasă. Primăria s-a mişcat mai repede decât preconizase, fiindcă etapa de atribuire ar fi trebuit să aibă loc în luna iunie. „Autoritatea contractantă – Municipiul Craiova – intenţionează să încheie un acord-cadru pentru Lucrări de reparaţii şi întreţinere străzi, alei, trotuare şi parcări în municipiul Craiova.

Achiziţia este necesară în scopul satisfacerii cerinţelor desfăşurării traficului rutier în condiţii de siguranţă şi confort deplin, precum şi pentru conservarea patrimoniului rutier, administratorii drumurilor publice executând periodic lucrări de reparaţii a drumurilor, trotuarelor şi aleilor“, a menţionat primăria în descrierea contractului.

În timpul celor patru ani cât va dura acordul cadru, vor fi semnate mai multe contracte subsecvente, în funcţie de necesităţi. În orice caz, acordul cadru obligă primăria să plătească o sumă minimă de 127.587.185 de lei, fără TVA, pentru lucrările pe care le va executa Drum Concept pe străzile din Craiova. Însă, contractele subsecvente pot ajunge la suma maximă de 270.754.509 de lei, fără TVA. Astfel, primăria va plăti către această firmă o sumă cuprinsă între 25,5 milioane de euro şi 54 de milioane de euro, fără TVA.

Cinci firme, în lupta pentru acordul cadru

Fiind un contract foarte bănos, cinci firme şi asocieri de firme s-au „bătut“ pentru el. Este vorba despre ofertanţii unicii S.C. Vallys Deco S.R.L. şi Drum Concept, dar şi asocierile de firme Strade Bauunternehmung (Leader), Panadria; Turvyk Investment Group SRL (Leader), SOS Service SRL,Consortio Stabile EBG GROUP şi Construcţii Erabaşu (Leader), Frasinul.
După ce a bifat etapele de evaluare, Primăria Craiova a decis să meargă mai departe cu firma bucureşteană Drum Concept, care se va ocupa de lucrările de reparaţii şi întreţinere pe străzile, trotuarele, aleile şi parcările din întreg oraşul.

Ce lucrări trebuie să execute Drum Concept

În documentaţia din cadrul acestui contract sunt specificate 114 tipuri de lucrări pentru care firma Drum Concept trebuie fie pregătită să le pună în practică. Printre acestea se numără lucrări de desfacere mixturi asfaltice, de frezare mixturi asfaltice, de reparaţii carosabil cu mixtură asfaltică stocabilă, de colmatari fisuri şi crăpături cu mastic bituminos, de aşternere mortar asfaltic, de reparaţii suprafeţe poroase prin badijonare, de reparaţii dale beton cu mortar acrilic, de desfacere pavaje degradate, de spargere şi desfacere betoane degradate, de pregătire pat drum, de aşternere nisip, balast, piatră sparta, balast stabilizat 6% ciment sau geotextil, lucrări de montare sau demontare borduri, de pavare cu diverse plăci, de refacere podeţe sau rigole, etc.

De asemenea, firma este obligată prin lege să semnalizeze corespunzător orice intervenţie. Pentru fiecare lucrare pe care o va executa pe o stradă din Craiova, Drum Concept va trebui să ofere o perioadă de garanţie de 24 de luni. „Perioada de garanţie se prelungeşte cu perioada remedierii defectelor calitative constatate în această perioadă, remedieri care se vor soluţiona în cel mai scurt timp de la notificarea achizitorului“, a menţionat primăria în caietul de sarcini.

În perioada următoare, cel mai probabil va fi semnat şi primul contract subsecvent pentru ca firma aleasă de primărie să treacă la treabă.

Citeşte şi: Primăria distrează craiovenii în prima lună de vară. Ce firmă organizează Zilele Craiovei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS