4 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTârgul meșterilor populari olteni, la Târgu Jiu

Târgul meșterilor populari olteni, la Târgu Jiu

Municipiul Târgu Jiu găzduiește, în perioada 20-26 mai 2024, Târgul Meşterilor Populari Olteni, eveniment care face parte din seria de manifestări ținute cu ocazia Zilelor Municipiului Târgu Jiu (organizatori sunt Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Primăria Municipiului Târgu Jiu).

Meșterii sunt așteptați să sosească de luni, 20 mai. Deschiderea oficială a târgului va avea loc marți, 21 mai 2024, ora 11.00, în centrul municipiului Târgu Jiu, unde sunt amplasate căsuțele din lemn.

Tradiţiile strămoşeşti sunt aduse în faţa tinerei generaţii de către cei 17 meşteri populari olteni și suntem convinși că veți avea posibilitatea să cumpărați ce vă place, pentru că prețurile vor fi pentru toate buzunarele.

Timp de șase zile, meșteri din județele Gorj, Vâlcea, Argeș și Mehedinți, pasionați de tradițiile populare, care au participat la numeroase târguri naţionale şi internaţionale, așteaptă publicul să vină și să le admire obiectele tradiționale la care au lucrat.

Târgujienii și turiștii pasionaţi de aceste obiecte unice au ocazia să achiziționeze săptămâna viitoare, costume populare, ţesături, ceramică, bijuterii, instrumente muzicale, icoane pictate, sculpturi în lemn, decorațiuni, preparate apicole și turtă dulce, produse făcute cu bun gust de către cei care păstrează tradiţiile oltenești.

Citeşte şi: Orezul a atins cel mai mare preț din ultimii 15 ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS