6.7 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrei români care fugeau de pușcărie, repatriați din Italia și Germania

Trei români care fugeau de pușcărie, repatriați din Italia și Germania

Trei bărbați daţi în urmărire internaţională au fost repatriați în România, doi dintre ei din Italia, iar unul din Germania.

Poliţia Română a anunţat, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, au fost aduse în ţară trei persoane pe numele cărora fuseseră emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă. 

Un bărbat, de 33 de ani, din Braşov, urmărit internaţional pentru lovirea sau alte violenţe, a fost escortat din Germania. Acesta are de executat 2 ani şi 1.322 de zile de închisoare.

Un bărbat, de 45 de ani, din Dâmboviţa, urmărit internaţional pentru tâlhărie, a fost adus din Italia. El are de executat trei ani de închisoare.

Un bărbat, de 23 de ani, din Gorj, urmărit internaţional pentru furt calificat a fost adus din Italia. Judecătoria Baia de Arama a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă.

Toți trei au fost încarceraţi.

Citește și: Bărbat găsit carbonizat într-o magazie făcută scrum de un incendiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS