7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalO şedinţă de Consiliu Local cu ironii, microfoane tăiate şi strigături

O şedinţă de Consiliu Local cu ironii, microfoane tăiate şi strigături

În ultima şedinţă a Consiliu Local din data de 30 mai 2024,consilierii locali craioveni au ţinut încă o dată să-şi arunce ironii, să se înţepe verbal. Ca de fiecare dată, consilierii locali care s-au confruntat sunt din tabere politice diferite. Discuţii aprinse s-au iscat din cauza SF-ului pe care Primăria Craiova vrea să-l facă pentru parcările din oraş, dar şi pentru „aerele” de la Căminul de bătrâni. Premierea elevilor olimpici a fost şi ea pusă pe tapet de către consilierii locali care au solicitat dublarea premiului bănesc,oferit acestora. Refuzul a fost categoric pentru că preşedintele de şedinţă a replicat: „Nu se alocă bani pe principiul, Nicule, mai dă-le 100 lei!”. Şi mormântul lui Petrache Trişcu a stârnit vâlvă.

Primul punct de pe lista proiectelor care a iscat discuţii a fost cel legat de alocarea a 310 mii de lei (60 de mii de euro) pentru studiul de fezabilitate pentru parcările oraşului. Această prevedere a fost prinsă în proiectul de rectificare a bugetului local pe anul 2024. Rectificare de buget care a aprins spiritele în Consiliul Local.


„Nu suntem de acord cu aceste sume care se cheltuiesc, 310 mii de lei, pentru servicii de consultanţă parcări. Noi dăm parcările unui privat şi trebuie să mai şi plătim că vine o firmă şi ne spune cine să ia, cine să nu ia. Nu sunt de acord cu suma de 250 de mii de lei pentru sistemul de supraveghere parcări, pentru taxare. Este o sumă foarte mare, până acum a mers foarte bine ceea ce s-a adunat din aceaste taxe”, a remarcat Adriana Ungureanu, consilier local PNL.

Aceasta a mai ridicat și problema insatalării unor „aere” la Căminul de Vârstnici din Craiova.
O altă problemă, la Căminul de vârstnici se cumpără 10 aparate de aer condiţionat de 24 de mii de BTU. Dânşii nu cunosc ce înseamnă un aparate de aer condiţionat de 24 mii BTU într-o încăpere de 3m pe 3m ori este rea- voinţă? Se pot lua 20 de aere condiţionate de 12 mii de BTU şi nicidecum să se dea 40 de mii de lei”, şi-a exprimat opinia Adriana Ungureanu, consilier local PNL.

Drăgoescu: ” Începutul anului viitor ne va găsi cu visteria goală”

Tot pe tema bugetului şi-a exprimat nemulţumirea şi dezacordul şi reprezentantul USR, Cezar Drăgoescu.

Cezar Drăgoescu, liderul grupului USR din Consiliul Local Craiova


Am analizat atent bugetul şi din ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani am sintetizat următoarele: La începutul anului 2023, oraşul nostru avea 104 milioane de lei în conturi la bănci. Din cauza gestiunii financiare foarte proaste a executivului s-au pierdut 72,5 milioane de lei. Anul acesta prin estimările pe care le-am văzut se planifică să se mai piardă încă 23 de milioane de lei. În doi ani de zile administraţia PSD a cheltuit peste 100 de milioane de lei. Începutul anului viitor ne va găsi cu visteria goală, practic primăria se va duce în faliment. O altă observaţie este legată de execuţie, de ce se promite şi ce se face. Aţi promis investiţii din fonduri proprii, undeva la peste 190 de milioane de lei. Suntem la jumătatea anului şi aţi realizat un anemic procent de 20% din ce aţi promis. Aici se vede dezastru din administraţia şi executivul PSD”, a spus Cezar Drăgoescu, consilier local USR.

Este aberant ca parcările din oraş să fie executate şi administrate de un privat

Un alt consilier local, a spus că dezaprobă darea în administrare a parcărilor din oraş către un privat.


„Şi eu mă voi abţine la această rectificare de buget pentru că aşa cum am mai spus, parcările din oraş sunt un obiectiv de investiţii care trebuie asumat de primărie şi nu concesionat unui privat. Acum vreţi să cheltuiţi 310 mii de lei pentru un SF pentru parcări. Este aberant ca parcările din oraş să fie executate şi administrate de un privat. Nu mai avem nici un control asupra preţurilor practicate pentru parcarea maşinilor. Bani sunt, aşa cum s-au cheltuit în doi ani de zile 10 milioane de euro pentru Intencity, în loc să-l de la un privat să-l organizeze. Puteaţi să alocaţi aceşti bani pentru parcări. Cetăţenii se pot trezi că trebuie să plătească sume exorbitante pentru a parca maşina”, a fost opinia lui Teodor Sas, consilier local PNL.

De la şedinţa Consiliului Local a lipsit Lia Olguţa Vasilescu
De la şedinţa Consiliului Local a lipsit Lia Olguţa Vasilescu


Replica a fost dată de viceprimarul Craiovei, Lucian Dindirică. Acesta a încercat să răspundă tuturor interlocutorilor: ” Acest SF este obligatoriu prin lege. Aceasta este procedura. Este licitaţie publică. La Cămin aparatele de aer condiţionat se vor pune pe holuri şi pe casa scării, nu în camere. Domnule Drăgoescu nu s-a furat nici un ban din conturile primăriei. Staţi liniştit! Execuţia la luna mai nu este un anemic 20, este cu mult peste 30, aşa că , staţi liniştit!”, a replicat Dindirică.

Salubritatea udă străzile şi murdăreşte maşinile

Contre între consilieri a iscat şi situaţia financiară a SC Salubritate. Unii consilieri au spus că udatul străzilor mai ales pe vreme ploioasă nu-şi are rostul. „Am solicitat la şedinţa de buget o situaţie cu cheltuielile, cu stropitul străzilor din Municipiul Craiova. Acele maşini se plimbă şi udă străzile, dar nu fac altceva decât să murdărească maşinile. Este bine ca străzile să fie spălate, nu udate, indiferent că a plouat sau urmează să plouă. Altă problemă. Vă rog luaţi măsuri urgente pentru dezinsecţia parcurilor. Foarte multe persoane se plâng că sunt muşcate de căpuşe în parcurile şi locurile de joacă. Luaţi măsuri!”, a spus Teodor Sas,consilier local PNL.


Ironic, un consilier local PSD i-a răspuns: „Domnule preşedinte aş vrea să fac şi eu o propundere. Maşinile astea, care udă să nu mai pună domnle apă udă. Să pună o alt fel de apă ca să nu mai murdărim maşinile. Legat de dezinsecţie, eu ştiu că se fac dezinsecţii şi dezinfecţii în tot oraşul”, a replicat Dan Spânu, consilier local PSD. Acesta a completat: „Având în vedere că este campanie electrorală, normal că trebuie să-şi facă campanie electrorală”. Din sală s-a auzit:”Lăsaţi miştourile, domnule Spânu. Suntem aici să reprezentăm cetăţenii, nu facem mişto unul de altul”, i-a tăiat-o Denis Fota. consilier local.


Dindirică: „Nicule, mai dă-le 100 de lei!”


Decizia executivului de-a premia elevii olimpicii şi profesorii îndrumători a fost un alt proiect pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local. Premiul propus de executiv este o sumă de bani în cuantum de 1.000 de lei. Au fost, însă, voci care au spus că această sumă trebuie dublată.


„Doresc să susţinem aceşti elevi eminenţi cât şi pe profesorii lor, nu cu suma de 1.000 de lei, cum aţi proprus dumneavoastră, ci cu 2.000 de lei. Să dublăm aceste premii. Vă proprun să supunem la vot amendamentul grupului USR privind dublarea premiilor. Dacă este vorba de procedură, nici dumenavoastră nu aţi respectat procedura la punctul unu de pe ordinea de zi”, a propus Cezar Drăgoescu.

În acest fel s-a deschis cutia Pandorei. Consilierii şi-au aruncat replici, iar unii dintre ei s-au trezit cu microfonul tăiat. „Nu-mi opriţi microfonul”, „Dar nu ne mai tăiaţi domnule microfonul! Nu ne mai cenzuraţi!”, s-a auzit strigându-se în sala de şedinţă. Tot vicepriamarul Craiovei, în calitate de preşedinte de şedinţă a avut ultimul cuvânt: „Aşa cum am explicat, amendamentele au şi ele o procedură în baza cărora se depun şi se avizează. Acesta nu este un amendament pe principiul, Nicule, mai dă-le 100 de lei”, a spus Lucian Dindirică.

Cine vrea să pună mâna pe mormântul lui Petrache Trişcu?

Darea în administrare a unor bunuri care aparţin domeniului privat al Craiovei către RAADPFL a fost un alt punct firbinte. S-a ridicat problema moştenirii lui Petrache Trişcu, respectiv casa şi mormântul acestuia


„Liceul Petrache Trişcu a trimis o solicitare către primărie cu privire la casa lăsată moştenire şcolii de către Petrache Trişcu. Aceasta a fost la RAADPFL, a fost la primărie, acum am înţeles că este deţinută de către persoane fizice. La fel se cer lămuriri cu privire la locurile de veci ale lui Petrache Trişcu lăsate moştenire tot şcolii. Totodată, am înţeles că sunt solicitări la RAADPFL să fie atribuite unor persoane fizice. Cine vrea să pună mâna pe mormintele lui Petrache Trişcu?”, a fost întrebarea ridicată de Marian Vasile, consilier local.

Casa Trișcu

În final toate punctele de pe ordinea de zi au fost votate, chiar dacă unii dintre consilieri s-au abţinut, ori au votat împotrivă.

Cezar Drăgoescu:”Are doamna Miulescu o batistă”

La final, când s-a votat un punct peste ordinea de zi legat de accesarea fondurilor europene prin PNRR, Cezar Drăgoescu, consilier USR a spus că se bucură că primăria şi primarul accesează fonduri printr-un program care este meritul partidului pe care îl reprezeintă. Viceprimarul Craiovei, Lucian Dindirică a ales să-i răspundă printr-o ironie: „Nu este camera foarte bună, dar mi-a dat o lacrimă. N-o să mă vedeţi”. Acesta i-a răspuns: „Are doamna Miulescu o batistă. Am văzut eu lângă…”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS