Termenul până la care asociațiile de proprietari erau obligate să intre în sistemul E-factura a fost decalat. Prin Ordonanța de urgență nr. 69/2024, s-a aprobat decalarea termenului pentru E-factura pentru asociațiile de proprietari până la 01.07.2025. Astfel, operatorii economici nu sunt obligați să transmită facturile către beneficiari (asociații) în sistemul E-factura până la 01.07.2025.
Astfel, asociaţiile de proprietari, asociaţiile şi fundaţiile constituite în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 , alte asociaţii fără scop lucrativ/patrimonial, partidele politice, cultele, care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu au obligaţia utilizării sistemului naţional RO e-Factura pentru facturile emise în perioada 1 iulie 2024-30 iunie 2025.
Totodată, nici operatorii economici – persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care livrează bunuri/prestează servicii către persoanele prevăzute la alin. (1) nu au obligaţia transmiterii facturilor emise către acestea prin sistemul naţional RO e-Factura, cu excepţia situaţiei în care beneficiarii sunt înscrişi în Registrul RO e-Factura opţional sau, începând cu data de 1 iulie 2025, în Registrul RO e-Factura obligatoriu.
O fi bine, o fi rău
Părerile reprezentanţiilor asociaţiilor de proprietari din Craiova sunt împărţite. Unii spun că este bine că acest termen s-a amânat şi ar fi mult mai benefic dacă e-factura nu s-ar aplica. Alţii spun că ei s-au pregătit în acest sens pentr aplicarea e-factura s-au înscris la ANAF în spaţiul privat virtual.
Reprezentanţii altor asociaţii de proprietari din Craiova sunt de o cu totul altă părere.