-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljA fost emisă autorizaţia de construire pentru biserica din lemn din curtea SCJU Craiova

A fost emisă autorizaţia de construire pentru biserica din lemn din curtea SCJU Craiova

În curând, în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, ar urma să înceapă lucrările pentru ridicarea unei biserici de lemn. Primăria a emis zilele trecute autorizaţia de construire, iar lăcașul de cult ar urma să fie ridicat în această toamnă.

Astfel de biserici au fost amplasate în ultimii ani şi în curtea altor unităţi medicale din oraş, precum Spitalul Militar din Craiova şi Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”.

Lăcaşul de cult de la SCJU va fi amplasat în vecinătatea porţii de acces 2.

Suprafaţa de teren cedată Mitropoliei este de 150 mp

Suprafaţa de teren, conform autorizaţiei, este de 150 metri pătraţi, dintre care suprafaţa desfăşurată a construcţiei va fi de 70,16 metri pătraţi, iar suprafaţa utilă, de 64,57 metri pătraţi.

Conform documentaţiei, se autorizează „executarea lucrărilor de construire pentru: S teren=150,00 mp, P.O.T.existent=0,00%, P.O.T.propus=46,77%, C.U.T.existent=0,00, C.U.T.propus=0,46. Biserică de lemn propusă: Sc=Sd=70,16 mp, Su=64,57, H.streaşină=1,95 m, H.maxim=6,50 m, sistem constructiv alcătuit din fundaţii din beton armat, închideri exterioare şi compartimentări interioare din dulapi din lemn, acoperiş tip şarpantă din lemn cu învelitoare din şindrilă din lemn. Biserica propusă se va amplasa faţă de limitele de proprietate astfel: la 3,00 ml faţă de limita de Sud-Est, la 0,00 ml faţă de limita de Nord-Vest, la 0,00 ml faţă de limita de Nord-Est şi la 1,40 ml faţă de limita de Sud-Vest. Conform H.G.R. nr.766/97 categoria de importanţă este „C”, conform P100-1/2013 clasa de importanţă este „III”.
Valoarea lucrărilor este de 175400,00 lei.

Ministerul Sănătăţii şi CJ Dolj şi-au dat „binecuvântarea”

Biserica ar urma să „răspundă nevoilor spirituale” ale angajaţilor spitalului, cât şi ale pacienţilor şi aparţinătorilor, conform adresei transmise de Mitropolia Olteniei către Consiliul Judeţean Dolj, în care solicita acordarea terenului necesar pentru construcţie. Costurile vor fi integral acoperite de către Mitropolie.

“Mitropolia Olteniei – Arhiepiscopia Craiovei, preocupată de nevoile duhovnicești ale creștinilor din tot cuprinsul eparhiei, își exprimă intenția de a construi un lăcaș de cult pe o suprafață de teren de 150 mp situată în zona porții de acces nr. 2 a S.C.J.U.Craiova. Biserica edificată, prin personalul alocat acesteia, va răspunde nevoilor spirituale ale personalului din cadrul S.C.J.U. Craiova, ale familiilor acestora, cât și ale pacienților și însoțitorilor acestora. Conform adresei nr. 700/29.03.2023, Mitropolia Olteniei – Arhiepiscopia Craiovei va suporta toate cheltuielile privind edificarea bisericii”, se arăta în proiectul de hotărâre care a fost aprobat de consilierii judeţeni anul trecut.

Prin adresa nr. AR 19008/31.10.2022, înregistrată la Consiliul Județean Dolj sub nr. 28932/01.11.2022, Ministerul Sănătății, prin Secretarul General, a comunicat acordul de schimbare a destinației, din spațiu cu destinație „activitate de sănătate publicăˮ în spațiu cu destinație „lăcaș de cultˮ, pentru construirea unei biserici. Pentru punerea la dispoziție a terenului identificat mai sus, a fost încheiat un protocol de colaborare între S.C.J.U. Craiova și Mitropolia Olteniei – Arhiepiscopia Craiovei.

Managerul SCJU Craiova, Eugen Georgescu, spune că biserica ar urma să fie amplasată în curtea unităţii medicale cât mai curând, în urma obţinerii autorizaţiei, întrucât lucrările de asamblare nu ar fi unele de durată.

CITEŞTE ŞI: Cum arată străzile Henri Coandă şi Traian Lalescu, în plin proces de realizare a străpungerii spre Calea Bucureşti

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS