14 C
Craiova
marți, 17 septembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPolițiștii doljeni au reținut 44 de permise în ultimele două zile

Polițiștii doljeni au reținut 44 de permise în ultimele două zile

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat vineri și sâmbătă acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.

Cu această ocazie, au fost folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.

44 de permise reținute

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost legitimate și verificate peste 560 de persoane, fiind controlate și aproximativ 480 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 320 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 80.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 44 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 20 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 20 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Înregistrați de radar cu viteze peste limita legal admisă

Un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Craiova, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6, în localitatea Ișalnița, cu viteza de 115 km/h.

Un alt bărbat, de 43 de ani, din județul Gorj, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, cu viteza de 102 km/h.

Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor OUG nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

Citeşte şi: Un bătrân a murit după ce și-a turnat în cereale detergent în loc de lapte

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS