Pe strada Cantonului din cartierul craiovean Bariera Vâlcii canalizarea este introdusă doar pe jumătate din stradă. Aproximativ 50 de familii rămân fără canalizare menajeră, pentru că proiectul s-a oprit la ei la poartă. Aceștia așteaptă de trei ani un răspuns.
Locuitorii de pe strada Cantonului din Bariera Vâlcii sunt scandalizați de faptul că nu vor putea beneficia de una dintre cele mai elementare utilităţi, canalizarea. Localnicii aşteaptă de câteva decenii să beneficieze de canalizare menajeră şi s-au bucurat când au aflat că strada lor este prinsă într-un proiect cu fonduri europene şi, mai ales, când au primit promisiuni şi de la autorităţi (ce-i drept, în campanie electorală). În urmă cu trei ani, spun localnicii, canalizarea a fost introdusă doar pe o parte din stradă. Pentru cealaltă parte din stradă li s-a spus că este necesară o pompă pentru ape uzate ca să poată funcționa canalizarea. Anii au trecut și pompa nu a mai apărut, iar de canalizare nici vorbă. Oamenii spun că tot cu vidanja se chinuiesc, iar alții dau drumul apelor uzate direct pe stradă. În prezent, lucrările de introducere a canlizării cu fonduri europene sunt în plină desfășurare pe aproape toate străzile din cartierul Bariera Vâlcii. Stupoare însă, pe strada Cantonului nici urmă de muncitor sau utilaje.
În așteptarea canalizării
Localnicii s-a săturat să tot umble pe la uşile primăriei și ale furnizorului de apă și canal. Ei își strigă pur și simplu revolta pentru că nimeni nu-i bagă în seamă, iar doleanțele lor rămân fără răspuns.
Localnicii nu-şi explică de ce tocmai porţiunea de stradă pe care ei locuiesc a fost ocolită. În urmă cu trei ani poate, proiectantul a greşit, administraţia locală a tolerat şi a demarat o lucrare ciuntită, dar acum când au demarat lucrările pe Masterplanul de apă și canal de ce nu este o rezolvare și pentru ei?
Ei spun că au primit promisiuni mincinoase şi acum se uită cu jind la lucrările de amenajare a canalizării de pe cealaltă jumătate a străzii lor.
O canalizare cu probleme
În urmă cu trei ani, reprezentanții administrației locale craiovene spuneau că realizarea canalizării menajere pentru Bariera Vâlcii din care face parte şi strada Cantonului se desfăşoară în baza unui proiect elaborat în anul 2008 de firmele Pell Frischmann Consultants LTD şi Romair Consulting sub conducerea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară şi Compania de Apă Oltenia. Conform acestui proiect, strada Cantonului era cuprinsă parţial la canalizare pe acest tronson. A fost proiectată o canalizare gravitaţională cu sensul de scurgere dinspre strada Viilor cu descărcare în canalul colector de pe strada Trotuşului. Partea din strada Cantonului cuprinsă între strada Trotuşului şi calea ferată este în contrapantă cu strada Trotuşului, ea neputând fi preluată gravitaţional nici în paralel cu calea ferată datorită proprietăţilor private existente.
Întrebați despre situația canalizării de pe strada Cantonului, reprezentanții Companiie de Apă Oltenia au precizat că vor veni cu un răspuns în următoarele zile.