6.2 C
Craiova
duminică, 1 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBărbat lovit de fulger pe munte. A fost solicitat un elicopter al SMURD

Bărbat lovit de fulger pe munte. A fost solicitat un elicopter al SMURD

Intervenții în zona montană ale salvamontiștilor gorjeni, unde două persoane au fost blocate într-o zonă de abrupt și alta lovită de fulger.

Astfel, salvamontiștii gorjeni aflați în serviciul de tură operativă în baza Salvamont Rânca au intervenit în Masivul Parâng pentru recuperarea a două persoane epuizate și blocate într-o zonă de abrupt din Valea Romanului, iar cei din Postul Salvamont Polovragi au intervenit în Masivul Căpățânii unde o persoană a fost lovită de fulger.

Din primele informații persoana este în viață, din păcate frontul atmosferic nu permite intervenția elicopterului chemat în zonă. Singura șansă este deplasarea cu o ambulanță Salvamont și intervenția terestră. Intervin și salvamontiștii din Vâlcea.

„Salvamontistii gorjeni au ajuns la cele două persoane cu probleme din Masivul Parâng și nu au probleme medicale deosebite, le vor recupera și le vor aduce la baza muntelui. Și cele două echipe de salvamontiști din Gorj și Vâlcea au ajuns la locația în care se află persoana lovită de fulger, o vor stabiliza și pregăti pentru transport cu ambulanța Salvamont Gorj către baza muntelui unde o vor preda unei ambulanțe SAJ sau vor identifica o locație unde să poată ateriza elicopterul trimis din POA Craiova”, conform Salvamont Gorj. Bărbatul lovit de fulger pe munte are în jur de 40 de ani și ar deține o stână în zona respectivă.

Citește și: Trei alpiniști blocați pe Cheile Galbenului, recuperați de salvamontiștii gorjeni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS